Fotografia ca arta. Scurta istorie a incercarilor de recunoastere a fotografiei ca arta

Fotografia a aspirat mereu sa devina o forma recunoascuta de arta. Pana la inventarea fotografiei, imaginile realiste ale lumii din jur puteau fi reprezentate doar de catre cei mai experimentati profesionisti, pictorii aveau mereu castig de cauza. Odata cu dezvoltarea tehnicilor de productie si de fotografiere, fotografia devine un candidat perfect la titlul de forma de arta. Incercarile de a aduce cat mai aproape fotografia de arta si de a o integra in acest domeniu au tot fost si au pus, fiecare in parte, cate o caramida la recunoasterea fotografiei ca forma de arta moderna intr-un final.
Societatile fotografice, formate din profesionisti si amatori, au inceput sa se formeze pe la jumatatea secolului 19, moment in care au aparut si primele idei legate de fotografie ca mediu estetic. In 1853, in Londra, se forma Photographic Society, urmand ca peste un an sa se formeze si Société Française de Photographie in Paris. Spre final de secol 19 societati similare apareau si in tarile unde se vorbea germana, in Europa de Est, India. Unele promovau doar fotografia in general, altele puneau accentul oe expresia artistica a fotografiei. In paralel apareau si reviste care promovau fotografia ca arta.
La prima intalnirea a Photographic Society a fost invitat si pictorul de miniaturi Sir William Newton pentru a da citire unei lucrari ce avea in centrul sau fotografia ca arta. Newton argumenta cu idei foarte bine articulate si sustine ca fotografiile puteau deveni utile atata timp cat tineau cont de principiile artelor plastice. O modalitate simpla de a transforma orice fotografie intr-o opera de arta era plasarea subiectului in afara focusului, dar doar foarte putin. De asemenea, se recomanda retusarea „liberala” pentru orice fotografie ca sa fie mai aproape de arta.
Mai multi fotografi se hotarasc sa combine mai multe negative pentru a realiza un singur print. Era vorba despre compozitii care erau prea complicate de fotografiat, impingand fotografia dincolo de capacitatile mecanice existente la acel moment. Stilul a fost foarte bine abordat de O.G. Rejlander, un suedez care a studiat arta la Roma si practica fotografia profesionista in Anglia. Ce a facut el a fost uimitor: a combinat 30 de negative ca sa produca un print de 79×41 cm denumit „The Two Ways of Life”, in 1857 se intampla „minunea”. De ce atata munca? Pentru ca fotograful isi dorea sa demonstreze artistilor posibilitatile estetice oferite de banala fotografie, posibilitati pe care profesionistii din domeniu continuau sa le nege. Fotografia a fost cumparata de Regina Victoria pentru Printul Albert, in 1857.
Henry Peach Robinson s-a inspirat din tehnica lui Rejlander si a produs si el mai multe combinatii inedite de negative pentru printuri diferite, cea mai faimoasa ramanand Fading Away cu cinci negative pentru un print, din 1858. Robinson imprumuta formule compozitionale pentru a asigura succesul artistic al fotografiilor. Echilibrul si combinarea perfecta intre partile intunecate si mai luminate ale fotografiilor finale erau cheia pentru fotografia ca arta care sa mai fie si apreciata.
Criticii de arta inca erau reticenti in a recunoaste fotografia ca o forma de arta moderna. Portretele care mai aveau si o oarecare sensibilitate, precum cele ale lui Hill, Adamson, Nadar, Cameron erau laudate, insa scenele sentimentale, aranjate ca sa arate bine in fotografii, fara realism erau controversate si aspru criticate.
Spre deosebire de ceea ce isi dorea si facea Robinson, in anii 1880 Peter Henry Emerson a venit cu o noutate: fotografiile ar trebui sa reflecte natura, sa ofere iluzia adevarului si sa fie realizate fara retusuri, fara recombinari de printuri, fara scene regizate, modele, costume. Dupa el calitatile unice ale tonului, texturii, luminii transformau fotografia intr-o forma de arta moderna. In mai toate fotografiile sale regaseam efecte artistice mimate apartinand scholii Barbizon si picturilor impresioniste. Asa se nastea conceptul de fotografie „naturalista”.
Toate ideile de pana atunci aveau ceva in comun: doreau acceptarea fotografiei ca o forma de arta legitima. Toate eforturile au avut si un rezultat: pictorialismul, o miscare cristalizata in anii 1890 si inceput de ani 1900, promovat printr-o serie de expozitii internationale.
In 1892 se infiinta Brotherhood of the Linked Ring, in Marea Britanie, cu un nucleu format din Robinson, George Davison si alti nemultumiti de ideile London Photographic Society. Grupul a organizat expozitii anuale denumite saloane, aceste saloane demonstrand ca fotografia „pictoriala” si ca nu mai depinde atat de mult de partea pur mecanica din fotografie, poate fi o forma de arta de sine statatoare. Grupuri pictorialiste similare s-au format si in alte parti ale lumii, in Paris, in Austria sau in Germania si Italia. Se faceau schimburi de idei si de fotografii intre membrii lor pentru a promova si mai usor pictorialismul.