Istoria interesanta a obiectivului macro

Obiectivele macro nu sunt folosite doar de fotografii de natura si stiintifice, ele au devenit instrument de baza pentru artisti si fotografii de produs. Cu astfel de obiective fotografierea detaliilor mici ale insectelor, florilor, texturilor si obiectelor mici cu o claritate uimitoare este floare la ureche. De la imagistica stiintifica la arta creativa, tehnologia obiectivelor macro a parcurs un drum lung de la simple extensii mecanice la instrumente optice extrem de sofisticate.

Un inventator al obiectivului macro dedicat in sensul modern, adica un obiectiv optimizat pentru raporturi de reproducere mari, de obicei 1:1 sau in jurul acestei valori, la distante scurte de focalizare, nu exista clar in istoria obiectivului macro. Cu toate astea, un obiectiv care se apropie de ceea ce poate face obiectivul macro modern a aparut in contextul opticii de precizie si a designului optic simetric.

Pana la obiective macro, explorarea fotografica a lucrurilor mici si detaliilor se realiza prin fotomicrografie—realizarea de poze printr-un microscop. Thomas Wedgwood (aprox. 1800) era cunoscut in epoca pentru experimentele sale in care folosea o camera obscura pentru a copia picturi cu substante chimice sensibile la lumina, punand bazele conceptelor fotografice timpurii.

Anii 1830 l-au adus in atentie pe William Henry Fox Talbot, unul dintre primii care a creat fotomicrografii prin atasarea de camere mici la microscoape. Marirea de sub 20x a fost precursor al adevaratei fotografii macro.

Tranzitia de la fotomicrografia strict stiintifica la fotografia macro educationala si artistica a inceput la inceputul secolului XX. Frank Percy Smith este parinte fondator al fotografiei macro. In 1909 Smith a folosit tuburi de extensie si burdufuri pentru a mari distanta dintre obiectiv si film, permitandu-i sa fotografieze gros-planuri extreme ale insectelor.

Dar primul obiectiv macro adevarat (de la mijlocul secolului XX) a venit odata cu dezvoltarea camerei Single-Lens Reflex (SLR) la mijlocul secolului XX. In 1955 a venit Kilfitt Makro-Kilar 4cm, dezvoltat de Heinz Kilfitt, obiectiv disponibil comercial pentru prima data, oferind focalizare continua de la infinit pana la un raport de magnificare 1:1 (marime naturala).

Designul optic simetric a fost inventat in 1896 de Dr. Paul Rudolph de la Zeiss (era vorba despre obiectivul Planar). Designul Planar a influenzat ulterior dezvoltarea obiectivelor, inclusiv cele folosite pentru prim-planuri si macro.

De-a lungul timpului marii producatori de camere foto si de obiective, Nikon, Canon, Sigma, Olympus, au inceput sa dezvolte propriile obiective dedicate „macro” sau „micro”. Toate puteau obtine imagini clare la distante foarte mici si la un raport de marire cat mai aproape de cel ideal, 1:1, subiectul fiind proiectat pe senzorul camerei la dimensiunea reala.

Obiectivul Zeiss Tessar de 50mm, o versiune din anii 1900, versiune optimizata pentru a fi folosita cu un burduf pentru a realiza fotografii macro in domeniul stiintific ar putea fi alt exemplu de incercare de obiectiv macro in sensul modern al termenului. Dar primul obiectiv cu nume dedicat de la un producator important in universul camerelor SLR a fost Nikon 3.5cm f/3.5 Micro-Nikkor (pentru Nikon S Rangefinder)-desi lansat prin anii 1950, era pentru un sistem diferit (rangefinder).

Primul obiectiv SLR produs in masa a fost Nikon 55mm f/3.5 Micro-Nikkor, cu design optimizat pentru performante foarte bune la distante apropiate, lansat prin 1960. Primele obiective „macro”, care foloseau si termenul in denumire nu atingeau neaparat raportul de marire 1:1, dar au fost un inceput bun pentru a permite dezvoltarea obiectivelor macro.

Asadar, in anii 1900, fotografiile macro se bazau pe instrumente simple, burdufuri, tuburi cu extensie. Se misca fizic obiectivul mai aproape de subiect, deci obiectele mici erau fotografiate la mariri mai mari. De exemplu, F. Percy Smith folosea metoda amintita pentru a fotografia insecte sau detaliile plantelor. SLR-urile au schimbat totul imediat, camerele le permiteau fotografilor sa vada direct prin obiectiv. Asa apareau si primele obiective macro dedicate.

Obiectivele macro de atunci erau modificari ale teleobiectivelor medii. Producatori mari in epoca, Tamron, de exemplu au extins formulele optice ale acestor obiective pentru a include functii de focalizare de aproape. Se utiliza un singur obiectiv atat pentru fotografia generala, cat si pentru fotografii macro detaliate; se ajungea si la un echilibru al claritatii cu un bokeh (estompare a fundalului) placut.

In anii 1970 apareau si obiectivele macro zoom, cu mai multa flexibilitate, permitand marirea subiectilor la distante mici. Imbunatatirile tehnologice in designul obiectivelor, formule optice si straturi de acoperire mai bune, aveau sa faca obiectivele macro mai clare in timp, cu mai mult contrast si o reproducere a culorilor mai precisa.

Obiectivele macro moderne sunt construite acum pentru camerele digitale, in special pentru sistemele mirrorless, avand caracteristici de tipul diafragme rapide si distante minime de focalizare foarte mici, dar tot de la obiectivele „clasice” s-a pornit pe partea optica.

Obiectivele macro proiectate mai tarziu au introdus elemente „flotante” care imbunatatesc performanta optica la magnificare inalta prin ajustarea pozitiei grupurilor de lentile in timpul focalizarii.

Anii 1990 si 2000 au venit cu autofocalizare si stabilizare a imaginii, obiectivele macro moderne au inceput sa incorporeze autofocalizarea sau stabilizarea optica a imaginii (VR la obiectivele Nikon, OS la obiectivele Sigma), fotografiile macro finale fiind mult mai clare si mai bune.

Secolul XXI a insemnat fotografii macro si mai precise si obiective specializate, producatorii au inceput sa ofere obiective cu raporturi de magnificare mai mari de 1:1, permitand fotografia macro extrema. Inovatiile digitale au schimbat complet modul in care ne raportam la obiectivul macro.

Se discuta despre focus stacking sau suprapunerea focalizarii, tehnica de post-procesare ce implica realizarea mai multor imagini ale aceluiasi subiect la distante de focalizare diferite si combinarea lor pentru a crea o singura imagine cu o adancime de camp mult mai mare, dar si despre iluminare integrata, LED-uri pe anumite obiective macro specializate, pentru lumina uniforma pentru subiectii fotografiilor macro.

Obiectivele macro moderne au incorporat autofocalizarea pentru o focalizare mai rapida pe subiecte non-macro si stabilizarea optica a imaginii pentru fotografii mai clare.

Venus Optics a popularizat Obiectivul Laowa 24mm f/14 Probe, obiectivul „sonda”. Cu un corpul sau lung, subtire si impermeabil, acesta ofera o perspectiva unica, cu unghi larg, de „ochi de gandac”, cu o lumina LED incorporata, pentru o creativitate dusa in cu totul alte directii cand realizezi fotografii macro.

Telefoanele smart moderne au si ele obiective macro dedicate, moduri macro, iar adaptoarele macro clip-on sunt disponibile, pentru o fotografie gros-plan sau macro mai accesibila pentru un public larg.