William Eugene Smith, pasionatul de fotografia documentara care a stiut sa arate lumii intregi realitatea dura din fata aparatului foto

Putini sunt fotografii care au ramas in istoria fotografiei si au reusit sa impresioneze generatii dupa generatii. William Eugene Smith e poate cel mai talentat si mai influent fotograf pasionat de fotografia documentara si de zugravirea realitatii dure din fata obiectivului foto. Viata sa, cariera si daruirea pentru fotografie si valorile in care credea sunt si astazi sursa de inspiratie pentru tinerii fotografi care sunt in cautarea unor repere.

William Eugene Smith se nastea pe 30 decembrie 1918 in Wichita, Kansas. Inca din copilarie si adolescenta William era fascinat de aviatia si de zbor. La 13 ani si-a rugat mama sa ii dea bani pentru a cumpara fotografii cu avioane. In loc sa ii dea bani baiatului, mama i-a imprumutat aparatul sau foto si l-a incurajat sa isi faca propriile fotografii cu avioane la o baza din apropiere. Intors acasa cu fotografiile facute, William a asistat si la developarea sa, mama avand experienta cu acest proces.

Deja in adolescenta fotografia era pasiunea sa. Fotografia diverse activitati sportive si la 15 ani a avut publicate toate fotografiile de catre Vigil Cay, editor al Wichita Press. In 1934, in iulie, Smith a avut publicate fotografii si in New York Times, fotografii realizate cu raul Arkansas, secat din cauza vremii extreme. Tatal sau, care era dealer de cereale, s-a sinucis dupa ce afacerea sa a ajuns la faliment din cauza conditiilor meteo si a secetei.

Dupa 1936, cand a terminat liceul, Smith obtine o bursa de fotografie ca sa isi urmeze visul, asta cu ajutorul mamei sale, care avea cunostinte in interiorul bisericii catolice. Merge la Universitatea Notre Dame, insa la 18 ani renunta la studii si alege sa se mute in New York. Pana in 1938 deja lucra la Newsweek, fiind recunoscut pentru perfectionism si pentru personalitatea acida. A fost dat afara mai tarziu de la publicatie pentru ca refuza sa lucreze cu formate de negative mai mari, asta ca sa nu abandoneze camera foto de 35 mm Contax.

Gaseste rapid un loc de munca la revista Life in 1939, avand relatii excelente cu editorul de fotografie Wilson Hicks.

In timpul razboiului, in 1943, il gasim pe Smith corespondent de razboi pentru Ziff-Davis Publishing si Life, fotografiile fiind din teatrul de operatiuni din Pacific. A fotografiat operatiunile ofensive impotriva Japoniei, a fotografiat si prisonieri la Saipan, Guam, Iwo Jima, Okinawa. In timpul fotografierii bataliei de la Okinawa, in 1945, Smith e ranit.

De abia in 1946 reincepe sa faca fotografii, asta desi era ranit, isi fotografiaza cei doi copii in gradina. Doi ani a trecut prin operatii diverse, dar Smith a continuat sa lucreze pentru Life pana in 1955.

Bazele fotojurnalismului modern au fost puse practic intre 1948 si 1954, cand Smith a fotografiat pentru Life si a creat o serie de eseuri fotografice cu o perspectiva umanista puternica, empatia si constiinta sociala fiind caracteristicile esentiale ale seriei.

Seria de fotografii facute in august 1948, cu doctorul Ernest Ceriani, a fost publicata de Life in septembrie 1948. Devenea prima poveste cu accente editoriale redata cu ajutorul fotografiilor realiste.

In 1949, Smith ajunge si in Marea Britanie ca sa fotografieze ce se intampla la alegerile genereale, dar a mers si in Wales ca sa fotografieze minerii. Din Wales, Smith pleaca in Spania, unde sta vreme de o luna in 1950. Acolo fotografiaza satul Deleitosa, Extremadura, evidentiind saracia din zonele rurale. Pozele din sat ajung in Life in aprilie 1951, fiind apreciate si primite foarte bine de public.

In 1951 il convinge pe editorul Life Edward Thompson sa il lase sa faca un profil fotojurnalistic pentru Maude E. Callen, in zona rurala Carolina de Sud, toate fotografiile cu viata femeii ajungand in Life in 1951, decembrie. In 1954 are iarasi un eseu fotografic si un exemplu clasic de fotojurnalism de calitate, eseu care e publicat tot in Life.

Dupa ce pleaca de la revista Life, Smith lucreaza pentru agentia Magnum Photos din 1955. E insarcinat cu realizarea unui profil fotografic pentru orasul Pittsburgh. Proiectul urma sa aiba 100 fotografii si sa ii ia o luna, dar i-a luat doi ani si au rezultat peste 13.000 de negative fotografice. Au fost multe discutii legate de bani si de fotografii cu agentia din cauza prelungirii proiectului si obsesiei lui Smith de a realiza fotografiile.

In 1957 se intampla ceva neasteptat in viata lui Smith. Isi paraseste cei patru copii acum si sotia, pe Carmen, si se multa in alta parte, la o adresa din Manhattan, unde sta alaturi de David X. Young, Dick Cary si Hall Overton. Cat a stat acolo era obsedat de fotografiere si de fotografii, inregistra muzica jazz care se auzea in spatiul de locuit. A ajuns sa aiba intre anii 1957 si 1965 peste 4.000 de ore de inregistrari si peste 40.000 de fotografii in spatiile respective. Mai tarziu inregistrarile si fotografiile aveau sa devina un proiect esential pentru tot ce a insemnat cariera lui Smith.

In 1970, la 51 de ani, o cunoaste pe Aileen Sprague, viitoarea sa sotie-era translator pentru Smith cand a participat la un interviu intr-o reclama Fujifilm. Aileen era in SUA de la varsta de 11 ani, avea doar 20 de ani cand l-a cunoscut pe Smith si a urmat cursurile Universitatii Stanford. A renuntat la universitate si s-a mutat cu Smith in New York la o saptamana dupa ce s-au cunoscut…

In 1970, un prieten japonez se muta in SUA si ii invita pe cei doi sa mearga in Japonia ca sa documenteze boala Minamata. In 1971 ajung in Japonia, pe 16 august, si se casatoresc 12 zile mai tarziu. Stau intr-o casa din Minamata, acolo unde au facut si fotografiile promise despre efectele intoxicatiei cu mercurs si poluarea din zona.

Aileen a divortat de Smith imediat ce au terminat cu proiectul Minamata, cartea cu fotografii a fost finalizata in Los Angeles. Smith revine in Minamata in 1974, termina cartea Minamata, se muta in studioul din New York cu o noua partenera, Sherry Suris. Ajunge sa predea la jurnalism in cadrul Universitatii Arizona, asta dupa ce starea s-a de sanatate incepuse sa se degradeze si prietenii au incercat sa il ajute in acest fel, sa aiba o preocupare.

Smith se muta alaturi de Suris in Tucson, Arizona, in noiembrie 1977, dar pe 23 decembrie 1977 el are un accident vascular cerebral major. S-a recuperat partial si a continuat sa predea, sa organizeze arhiva personala plina de fotografii. Pe 15 octombrie 1978 are un alt accident vascular cerebral care ii este fatal. A fost dus la crematoriu si incinerat, cenusa a fost depusa in cimitirul rural Crum Elbow, Hyde Park, New York.