O scurta istorie a autofocusului, functia fara de care pozele nu ar mai iesi atat de bune

Istoria autofocusului este una scurta, dar plina de surprize si de inedit.

Cand vrei sa ai o fotografie mai buna te vei folosi cu siguranta de focalizare. Daca te bazezi pe cunostintele tale si pe focalizarea manuala s-ar putea sa nu obtii cele mai bune rezultate. Asa ca autofocusul sau focalizarea automata reprezinta o alternativa simpla si comoda pentru fotografii perfecte mereu si mai usor de realizat. Dar cum a aparut aceasta caracteristica a aparatelor foto si obiectivelor si de ce era nevoie de ea la inceputuri?

Un sistem optic de autofocus foloseste un senzor, un sistem de control, un motoras pentru a focaliza automat sau manual uneori o zona din fata obiectivului. Determinarea focalizarii corecte revine unuia sau mai multor senzori. Camerele SLR moderne folosesc senzorii „prin obiectiv”, cu senzori puternici si eficienti care permit un autofocus de calitate. Acest tip de focalizare e mai rapida si mai precisa decat in cazul focusului manual-in varianta manuala a focalizarii avem nevoie de lupe de focalizare pentru o mai mare precizie.

Unde avem mai multi senzori de AF pe camere putem sa selectam manual senzorii activi, avem si selectie automata a senzorilor in functie de conditiile de fotografiere. O camera foto de ultima generatie va detecta rapid daca subiectii se apropie sau se indeparteaza de obiectiv, inclusiv viteza, acceleratia, pentru a mentine focalizarea. Pe camerele celor de la Canon intalnim AI servo, Nikon numeste aceasta functie AF focalizare continua. Datele colectate de la senzorii AF sunt folositi pentru controlul unui sistem electromecanic care ajusteaza cu precizie milimetrica focusul sistemului optic.

Sistemul AF este dependent de apertura obiectivului la o distanta focala curenta. Un f-stop de f/2 pana la f/2.8 este perfect pentru viteza focalizarii si pentru acuratete. Ce depaseste aceste setari va aduce probleme la focalizare. Camerele vandute astazi vor avea autofocus doar pentru obiective ce au aperturi de cel putin f/5.6, modelele profesionale pot lucra si cu aperturi de f/8.

Acum ca am inteles ce este cu focalizarea si cu AF-ul sa vedem de unde a pornit totul.

Pe masura ce camerele de la Leica erau tot mai sofisticate, inginerii companiei au inteles ca luminometrul din aparatele foto avea o sensibilitate la contrast. Contrastul era mai mare cand intervenea focalizarea corecta. Aceasta observatie avea sa deschida calea care aparitia autofocusului la camerele foto moderne din acele vremuri.

Intre anii 1960 si 1973 Leitz (Leica) a patentat tehnologia din spatele autofocusului si tehnologia senzorilor corespunzatori. Dar au fost nevoiti sa vanda mai departe drepturile pe patent companiei Minolta. De ce? Pentru ca au crezut ca ai lor clienti stiu deja sa focalizeze corect si sa foloseasca focalizarea manuala, preferau sa aiba ei controlul. Idealul companiei, focalizarea precisa, nu prea se alinia cu ce putea oferi AF-ul.

Leicaflex SL2 a fost modelul folosit ca prototip pentru testarea autofocusului, adaugandu-se un servo motor la un obiectiv de 50 mm. Doua led-uri asistau la detectarea contrastului in cazul subiectilor fotografiati. Motorul ajuta la focalizare, nu mai aveai nevoie de focus manual. Si ce era ciudat era faptul ca noua camera prototip fotografia excelent si in conditii de lumina slaba.

In 1976, Leica prezenta o camera bazata pe dezvoltarile tehnologice anterioare, Correfot, iar in 1978 au prezentat si o camera SLR cu autofocus.

Prima camera de serie produsa vreodata cu autofocus incorporat a fost Konica C35 AF, lansata in 1977. Polaroid SX-70 Sonar OneStep urma sa fie primul model de camera cu autofocus si un singur obiectiv reflex, lansata in 1978.

Trei ani mai tarziu, Pentax ME-F devenea prima camera cu obiectiv motorizat, cu senzori de focalizare integrati, de altfel primul SLR de 35 mm cu autofocus. In 1983, Nikon lansa si el F3AF, prima camera a lor cu autofocus, bazata pe un concept asemanator celui deja existent pe ME-F. Pentru Canon prima camera cu autofocus a fost modelul T80

Minolta 7000, pe piata din 1985, era primul SLR cu sistem complex autofocus integrat, senzorii AF si motorul erau in aceeasi camera, alaturi de un bobinator de avans de film, o configuratie standard pentru camerele SLR de la Minolta. Minolta a rafinat motoarele, le-a facut mai mici, le-a integrat in camere.

Nikon au renuntat la sistemul F3AF si au integrat combinatia senzori, autofocus-motor in camerele ce au urmat.

Canon a renuntat la montura FD si a trecut la montura complet electronica EF cu obiective motorizate din 1987. Pentax a fost producatorul ce a introdus primele masuratori ale distantei de focalizare pentru camerele SLR cu seriile FA si FA* de obiective din 1991. Primele obiective Pentax cu montura KAF cu autofocus au aparut pe piata inca din 1989.

Anul 1992 a fost unul important pentru Nikon, compania a revenit la obiectiv cu motor integrat cu obiective AF-I si AF-S. DSLR-urile moderne de la Nikon nu au motor de focalizare, focus in corpul camerei pentru ca toate modelele noi de obiective AF au deja aceste motoare foarte utile.

De-a lungul timpului mai multe branduri mari au produs obiective cu autofocus pentru camere fara autofocus mai ales in anii 1980. Poate cel mai cunoscut a fost aparatul de la Olympus 35-70mm F4 Autofocus, dar si cel de la Revue, 50mm Autofocus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.