Momentele de cotitura din istoria fotografiei: calotipul si fotografia stereoscopica

Momentele importante din istoria fotografiei sunt legate de descoperile esentiale pentru evolutia fotografiei si fotografiatului.

In istoria complicata a fotografiei au fost mai multe momente cheie care au dus la progrese enorme si la aparitia unor tehnologii si tehnici de obtinere a fotografiilor la care nimeni nu s-ar fi gandit. Pe unele le cunoastem deja pentru ca au fost popularizate excesiv, insa sunt si multe despre care nu am auzit sau nu avem suficiente informatii si care au reprezentate momente de cotitura in istoria fotografiei asa cum o stim noi astazi…

Prima tehnica fotografica ce a putut fi folosita pentru a obtine o fotografie care semana a… fotografie a fost daghereotipia, dezvoltata de catre doua personalitati uriase ale istoriei fotografiei, Louis Daguerre si Joseph Nicéphore Niépce. Niépce avea deja experienta cu fotografia si a produs prima imagine fotografica intr-o camera obscura, cu niste placute de cupru tratate cu ulei de levantica si niste asfalt. Timpii de expunere foarte mari s-au mai redus cand s-a folosit brom pentru cristale de bromura de argint si s-au inlocuit lentilele Chevalier cu niste lentile ceva mai mari, mai rapide. Suprafata argintata perfect plana permitea reproducerea detaliilor in fotografiile cu o claritate foarte mare.

Daghereotipul a fost foarte popular la inceput, a depasit cu mult popularitatea desenului fotogenic, asa ca William Henry Fox Talbot, convins de valorea duplicabilitatii, a continuat sa imbunatateasca procesul de obtinere a fotografiei si eficienta sa. In septembrie 1840, in timp ce facea cateva experimente cu acidul galic, care ar fi crescut sensibilitatea la lumina a hartiei sale speciale pentru fotografie, a descoperit ca acest acid ar putea fi folosit pentru dezvoltarea unor imagini latente. A fost momentul care a revolutiona ideea de fotografie pe hartie. Daca in trecut era nevoie de o expunere a aparatului foto de peste o ora ca sa poti avea un negativ de 6.5×8.5 inch, cu noua procedura era suficient un minut, 60 de secunde, ca sa ai negativul dorit. Fotografia pe hartie devenea la fel de valoroasa precum dagherotipul, imaginea nu era inca atat de bine definita pe hartie…

Procesul avea sa poarte denumirea de calotip, ceea ce in greaca ar insemna fotografie frumoasa. Ca sa nu isi insuseasca nimeni descoperirea a patentat-o si asa s-a ferit de orice fel de probleme pe viitor. Prima data noul proces a fost folosit in 1843. David Octavius Hill, un pictor de peisaje scotian, si partenerul sau, Robert Adamson, un fotograf cunoscut din Edinburgh. Hill avea de pictat un grup de ministri, in jur de 400 de personaje. Sir David Brewster, care cunostea deja procesul lui Talbot de la insusi inventatorul sau, i-a sugerat lui Hill sa se foloseasca de aceasta tehnica pentru a-si usura munca. Impreuna cu Adamson a facut sute de fotografii, au fost expuse la lumina puternica a soarelui si asa s-a obtinut „vitalitatea vietii” in fiecare fotografie. Multe dintre aceste calotipuri au fost reminiscente ale picturilor lui Sir Henry Raeburn si ale altor artisti contemporani.

Ca sa demonstreze calitatile artistice ale calotipului, William Etty, un academician regal, a copil in ulei calotipul lui Hill si Adamson. Cei doi parteneri au mai facut si alte fotografii deosebite si calotipul s-a dovedit a fi o tehnica extrem de utila pentru fotografia „moderna”. In anii 1850, calotipul se folosea pentru crearea de imagini artistice exceptionale ale monumentelor arhitectonice.

De la jumatatea anilor 1850, pe langa calotip, a aparut alta tehnica interesanta de fotografiere. Era vorba despre stereografie, tehnica ce permitea obtinerea unor imagini stereoscopice. La inceput de secol 20 popularitatea se mentinea inca in Europa si SUA. Primul care a descris procesul complicat din spatele acestei tehnici a fost fizicianul englez Sir Charles Wheatstone, in 1832. Stereoscopia a fost imbunatatita mult de catre Sir David Brewster in 1849. Stereoscopia presupunea existenta a doua fotografii, imagini ale aceluiasi obiect, realizate cu o camera cu doua lentine, obiective aflate la o distanta de 2.5 inch, cam 6 cm una de cealalta. De ce aceasta distanta precisa? Pentru a simula pozitia ochilor umani. La final se montau printurile pozitive unul langa altul lateral pe un suport cu rigiditate mare. Fotografiile se puteau vedea la final si erau intr-adevar stereoscopice. Imaginile, fotografiile se vedeau prin niste zone speciale, iar foografiile erau montate in lateral, plasate chiar in fata lentilelor pentru vizualizare. Practic imaginile se suprapuneau in creier si aparea o iluzie 3D.

Cele mai populare tipuri de fotografii stereoscopice erau cele ale peisajelor si ale monumentelor, compunandu-se astfel scene narative comune si peisaje foarte sugestive. Aparatele care permiteau vizualizarea fotografiilor stereoscopice aveau preturi diferite si erau pentru toate tipurile de clienti. Se puteau tine cu o singura mana, cum a fost dispozitivul lui Oliver Wendell Holmes, dar aveai la dispozitie si modele care aveau un numar foarte mare de imagini, fotografii care se puteau schimba manual pe masura ce le priveai.

Popularitatea fotografiei stereoscopice a devenit si mai mare dupa ce Regina Victoria si-a aratat interesul pentru tehnica si aparatele interesante la o expozitie din 1851 de la Crystal Palace. La fel cum e si televiziunea astazi, stereoscopia a avut in doua jumatate a secolului 19 un rol educativ si recreativ pentru populatie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.