Primele experimente fotografice din lunga istorie a fotografiei

Istoria fotografiei este una foarte lunga. Nimic nu a iesit din prima, asa ca oamenii au tot incercat sa obtina o fotografie cat mai buna, sa o printeze, sa aiba printuri care rezistau, rezultate permanente. Asa se ajunge la o evolutie a fotografiei si a tehnicilor de fotografiere lenta, greoaie, dificila, foarte complicat de sintetizat in doar cateva randuri. Primele incercari au fost si cele mai grele si cele care au marcat practic punctul zero al fotografiei si al istoriei sale. Despre ele vom discuta in articolul de fata.

Heliografie, Dagherotip si Desenul fotogenic. Trei inventii si trei inventatori care aveau sa schimbe complet istoria fotografiei asa cum o stim noi astazi. Sunt procese, tehnici, modalitati de fotografiere si printare la care nimeni nu se gandise pana in momentul in care au fost inventate si pe care multi le desconsiderau. Dar s-au dovedit a fi foarte utile pentru ceea ce urma sa se intample in istoria fotografiei. Descoperiti in continuare ce a insemnat fiecare proces si fiecare incercare si cine sunt oamenii din spatele lor.

Heliografia. Totul a inceput cu un inventator amator care nu parea sa aiba un rol prea mare in istoria fotografiei. Nicéphore Niépce era numele sau, traia in Chalon-sur-Saône, un oras aflat la peste 300 km de sud-estul Parisului. Era interesat de litografie, un proces complex care permitea printarea in cerneala a unor copii realizate pe piatra litografica. Fara sa aiba studii artistice complete, Niépce a gasit o metoda sa faca acelasi lucru si cu fotografiile sale. A folosit un tip de asfalt si ulei de lavanda ca sa obtina fotografiile printate dupa ce erau expuse la soare. Cand se usca fotografia, partile mai „moi” se spalau, iar cele mai tari ramaneau exact asa cum erau, rezultand fotografia dorita. Asa a aparut heliografia, desenul cu ajutorul soarelui. De la zinc, sticla s-a ajuns in 1826 la placi de cositor.

Niépce s-a folosit si de camera obscura, o invetie noua pentru acea perioada, cel putin pentru fotografi ca sa poata reproduce o fotografie din natura. Timpul de expunere era urias, opt ore sau mai mult, dar pentru acea vreme rezultatele obtinute erau remarcabile.

Procesul heliografic a tot evoluat si Niépce a incercat diverse materiale, metode, pentru a-l perfectiona, insa toate fotografiile aveau probleme cu expunerea si cu tot ce tine de calitate, de claritate. Nu a putut sa faca tot ce si-a dorit cu printarea fotografica, dar a deschis drumul pentru altii care au pornit de la realizarile sale pentru a duce mai departe si a perfectiona tehnica printarii fotografice.

Dagherotipul. Cum iti poti da seama, numele vine de la Louis-Jacques-Mandé Daguerre, un pictor de decoruri pentru teatru. Intre 1822 si 1839, Daguerre era coproprietar al Diorama din Paris, un auditoriu unde erau expuse niste picturi imense impreuna cu Charles-Marie Bouton, aveau 14×22 metri. Picturile infatisau momente din istorie si locuri extraordinare. Picturile erau facute pe hartie translucida sau pe muselina, iar cu ajutorul efectelor de lumina puteau sa prezinte publicului niste tablouri realiste excelente. Cei care vizitau expozitiile aveau si muzica, animale, oameni in fata picturilor pentru un realism si mai mare.

La inceput Daguerre isi facea schitele cum putea, folosindu-se de fotografii realizate in camera obscura si in camera lucida, un fel de prisma care statea intr-un instrument special, datand din 1807. Daguerre era mai interesant de timpii de expunere ca sa obtii o imagine cat mai realista a lumii. El descopera in curand ca imaginea latenta formata pe bucatile de argint iodizat se putea folosi pentru developare, dar doar daca erau expuse vaporilor de mercur. De la opt ore expunere se ajungea la doar 30 de minute de expunere. Dar rezultatele nu erau permanente. Cand partile expuse la lumina stateau ceva mai mult in lumina restul imaginii disparea treptat si nu se mai intelegea nimic din ea. Cu sare de masa pentru dizolvarea iodurii de argint s-a rezolvat si aceasta problema in 1837. In acel an s-a reusit producerea unei imagini realiste a studiolui sau care era foarte usor de recunoscut. Daguerre inventase dagherotipul.

In 1839, guvernul Frantei primea drepturile totale, vandute, pentru dagherotip si heliograf.

Desenul fotogenic. 1802 e anul in care un anume Thomas Wedgwood a facut niste experimente sau a vorbit despre ele atunci mai precis, experimente legate de imagini inregistrate pe hartie sau pe piele pe care se aplica nitrat de argint. Putea sa surprinda asa siluete ale obiectelor puse pe hartie, dar lucrarea sa nu era permanenta. Peste 31 de ani, fotograful francez Hercules Florence lucra deja cu hartie tratata cu saruri de argint ca sa produsa printuri ale desenelor. Procesul se numea fotografie. Pentru ca experimentele au fost realizate departe de tara, ele s-au pierdut si au fost descoperite de abia in 1973.

William Henry Fox Talbot, om de stiinta de la Universitatea Cambridge, nu putea sa iti deseneze observatiile stiintifice, asa ca a inventat un intreg proces fotografic. A incercat sa inregistreze imaginea prin procedee chimice si pana in 1835 avusese deja o tehnica remarcabila. Obtinea hartie fotografica scufundand alternativ hartia in solutii cu sare si nitrat de argint. La expunerea ulterioara la lumina, clorura de argint determina aparitia argintului, inchis la culoare. Negativul obtinut permitea realizarea de pozitive prin aplicarea de hartie speciala pe negativ si prin expuneri repetate la lumina. Procesul nu era totusi unul eficient si de succes.

In februarie 1839, Sir John Herschel a venit cu o idee pentru a avea un negativ mai simplu si mai sigur de folosit, cu rezultate permanente, prin aplicarea de tiosulfat de sodiu si de ceara inainte de printare.

Procesul lui Daguerre ajungea si in Anglia la inceput de 1839, asa a Talbot a publicat rapid descoperirile sale, desenul fotogenic, a explicat tot ce a facut si asta cu sase luni inainte ca guvernul francez sa divulge cum functiona dagherotipul.