Momente din istoria scurta, dar complicata, a aparatelor foto mirorrless
Istoria camerelor foto mirorrless nu e una lunga, dar e una interesanta.
Aparatele foto mirorrless au evoluat enorm de la primele modele si continua sa ne surprinda si in ziua de astazi. Spre deosebire de camerele DSLR, unde aveam o oglinda intre obiectiv, lentile si senzorul camerei, situata la un unghi de 45 de grade in asa fel incat sa permita celui care folosea aparatul sa vada ce fotografiaza.
Fotografierea cu aparatele DSLR era ceva mai dificila si dura mai mult ca sa obtii o fotografie. Dar au aparut camerele foto mirrorless, care, asa cum le spune si numele, au eliminat acea oglinda, camerele au fost mai mici, compacte si mai rapide, aveau un autofocus mai bun decat in cazul unui DSLR.
Camerele foto mirorrless au introdus si EVF, un „vizor” electronic, lumina ajunge la senzor direct prin obiectiv, prin lentile, dupa care e convertita in informatie digitala care e afiata in EVF sau pe un ecran LCD. EVF-ul e un fel de ecran mic, unele camere mirrorless pot sa redea imagini chiar pe acest EVF. El devine util cand fotografiezi in conditii cu luminozitate exagerata, rezolutiile EVF difera, experienta cu el poate fi mai buna sau mai proasta, depinde de EVF si de tehnologiile din spatele sau. Ceea ce vezi pe EVF va fi exact fotografia pe care o vei face, vezi si subexpunerile, supraexpunerile, etc.
Ce avantaje au camerele foto mirrorless? Sunt mai silentioase, au un click artificial in asa fel incat cel care fotografiaza sa stie cand a facut o fotografie, viteza e mai mare, poate „trage” cadre in mod continuu, un numar mai mare, autofocusul e mai bun, tehnologia digitala ajuta mult, ai si EVF, sunt compacte si usor de luat oriunde, au putine parti care se misca.
La inceput, camerele foto mirrorless nu prea aveau obiective, lentile native, dar asta avea sa se schimbe in timp. Sony a realizat peste 60 de obiective pentru camerele E-mount, iar pana in 2020 a realizat si noua obiective compatibile cu camerele mirorrless EOS R EOS RP full-frame. Intre timp tot mai multi producatori ofera si obiective pentru diferite tipuri de camere foto mirorrless, asa ca tot mai multi fotografi amatori sau profesionisti le vor putea utiliza zi de zi.
Primul produs foto mirorrless pentru publicul larg a aparut dupa ce Epson, o firma recunoscuta mondial pentru imprimantele sale excelente, a lansat pe piata, in 2004, inainte de rivalii Sony, Canon, Nikon, Panasonic, R-D1, telemetru digital, un shooter obiectiv mirroless interschimbabil cu senzor APS-C de 6.1 MP, 200-1, pana la 600 ISO, 1:1 „optical viewfinder”, ecran de 2.5 LCD fix. Pe atunci produsul costa 3.000 de dolari.
Leica a fost prima companie care a reactionat la lansarea Epson si a venit cu o camera foto cu obiective interschimbabile mirorrless in 2006. Leica M8 telemetru digital era un telemetru digital care combina un look retro cu o tehnologie moderna. Avea senzor de 10.3 MP APS-H, plaja ISO 800-2.500, viteza obturatorului de 1/8.000 per secunda. „Vizorul” era unul optic, aveam si ecran de 2.5 inch LCD pe spate, cam cum avea si Epson R-D1. Pretul era si mai mare, 5.500 dolari.
Panasonic si Olympus au lansat in august 2008 Micro Four Thirds (MFT), obiective mirorrless interschimbabile. Noul sistem a fost dezvoltat in asa fel incat sa poata comercializa camere mirorrless mai inguste decat DSLR-urile, fara a se face rabat de la calitatea fotografiilor. La o luna dupa MFT a venit Lumix G1 de la Panasonic. Era prima camera MFT cu 12.1 MP Live MOS, senzor, 100-1, ISO pana la 600, stabilizare optica a imaginii si un ecran LCD cu rezolutie inalta de 3 inch. Aveam deja autofocus la Lumix G1, pretul era mic, 800 dolari.
In 2009, Olympus lansa prima sa camera mirorrless MFT, EP-1. Costul era de 800 de dolari, aveai un senzor de 12.3 MP Live MOS, 100-6, plaja ISO pana la 400, sistem de autofocus 11 puncte, filmare video 720p HD. Plus ca greutatea era redusa, putin peste 300 grame. Dupa acest aparat foto a urmat seria Olympus OM-D in 2012, incepand cu lansarea E-M5, cu senzor de 16 MP si stabilizarea imaginii cu sistem de cinci axe.
Sony nu prea era interesat de MFT si camerele care aveau aceasta tehnologie, asa ca in mai 2010 a venit pe piata cu o serie de camere foto mirorrless cu obiective interschimbabile, NEX-3 si NEX-5. Erau niste DSLR-uri ultra compacte mirorrless pana la uram, cu 14.2 MP senzorii, 200-12, plaja ISO de 12.800, permitea fotografiere continua la 7fps, avea si ecran 3 inch LCD, autofocul 25 puncte cu detectie faciala. Diferenta dintre camere era ca prima putea filma in 720p, iar a doua filma in 1080p. Preturile erau mici, 550 dolari, respectiv 700+dolari.
In istoria camerelor foto mirrorless au fost si momente mai putin placute. De exemplu Nikon J1 si Samsung NX sisteme obiective interschimbabile. Nikon a venit in 2011 cu J1 si V1, cu senzori 10.1 MP CMOS, 10 fps fotografiere continua, mod slow-motion pentru video la 120fps, vizor electronic de rezolutie inalta si filmare in 1080p. Totusi performantele erau modeste. La fel a patit si Samsung cu primul model NX10 lansat prin 2010, cu rezolutie 14.6 MP, 3fps fotografiere contonua, plaja ISO 3.200 si 720p filmari.
In 2013 aveam doar camere foto mirorrless cu senzori APS-C, MFT. Sony a schimbat totul cu seria A7 si A7R, cu 24.3, 36.3 MP senzori full-frame CMOS, avand si sistem autofocul performant. Prima camera full-frame ILC mirorrless a fost Leica M9, din 2009. Camerele Sony veneau cu plaja uriasa ISO 25.600, cu 5fps la fotografiere continua si cum autofocus exceptional, filmare 1080p.
Au mai urmat si camerele mirorrless de la Fujifilm cu senzori APS-C, din 2011, Finepix X100 fiind prima lansare, GFX 50S, cu senzor de 51.4 MP. In 2018 am avut si GFX 50R, GFX 100, cu pana la 100 MP senzori. A venit puternic din urma si Canon, acum are camere foto mirorrless EOS R de peste 2.200 dolari, EOS RP, peste 1.200 de dolari. Nikon a evoluat mult si a lansat in prezent Z6 si Z7, Panasonic are seriile Lumix GH, un full-frame S1 si S1R de peste 3.600 dolari cel din urma.
