Istoria mai putin cunoscuta a filtrelor fotografice

Obtinerea unor culori naturale in fotografiile realizate nu este atat de simpla. Oricat de mult ai procesa fotografia o culoare naturala va fi din ce in ce mai greu de reprodus. Filtrele fotografice pot ajuta in procesele fotografice si au permis dezvoltarea fotografiei moderne in culori naturale. Istoria filtrelor fotografice este putin cunoscuta, are cateva momente importante pentru toata istoria fotografiei si ar merita explorata oricand.

In fotografie sau cinematografie conceptul de filtru se refera la accesorile camerelor formate dintr-un fitru optic care poate fi pus in fata lentilelor, pe obiectiv. Ideea lui e simpla: filtrul modifica imaginile fotografiate. Uneori sunt doar schimbari subtile la nivelul imaginilor.

Fotografiile monocrome beneficiaza de pe urma filtrelor fotografice ajustandu-se luminozitatea diferitelor culori, gasindu-se un echilibru intre culori pentru a avea o cromatica „naturala” in fiecare fotografie. Dar putem avea si filtre care distorsioneaza imaginea, adauga anumite efecte imaginii.

Multe filtre vor absorbi o parte din lumina disponibila, de unde si expunerile de lunga durata. Numerele Wratten adoptate de Kodak la inceput de secol 20 sunt singura modalitate recunoscuta de „gradare” a acestor filtre, dar corespondenta dintre filtre si numere este aproximativa. Un cod in forma CCaab, CC corectia de culoare, aa este un numar ce indica puterea filtrarii in procente si b este culoarea, de exemplu roz este mult mai folosit si mai clar.

De obicei intalnim filtrele fotografice in astronomie, in fotografie filtrele sunt optionale, se vindeau in cantitati mari si inca mai sunt cumparate de cei care prefera camere foto traditionale sau moderne, dar cu aspect retro.

In fotografia digitala cam toate filtrele din trecut au devenit redundante, astfel ca filtrele se aplica la procesarea de dupa fotografiere sau exista deja in softurile camerelor foto digitale. Exceptiile includ filtrul ultraviolet UV, pentru protectia obiectivelor, lentilelor, filtrul densitate neutra ND, filtrul pentru polarizare, filtrele care imbunatatesc culorile si filtrul infrarosu IR. Mai ciudat din aceasta lista e filtrul densitate neutra care permite efecte ce au nevoie de apertura larga si de expuneri lungi, el fiind excelent unde senzorul nu tine pasul cu dinamica secventelor fotografiate.

Primul care a avut o afacere serioasa in domeniul fotografiei a fost inventatorul britanic Frederick Wratten. El este cunoscut in toata lumea pentru filtrele sale fotografice excelente, inventate de el, cunoscute sub numele de filtrele Wratten. Compania sa a fost cumparata in 1912 de Eastman Kodak.

La inceput, reproducerea culorilor cu acuratete era aproape imposibila de vreme ce fotografiile realizate erau cat se poate de… nerealiste. Important atunci era ca existau si ca le puteam face si transpune pe un suport ca sa le putem vedea mai tarziu.

In 1907 a avut loc o mica revolutie odata cu lansarea primului proces fotografic in culori naturale, placa autocroma. Se folosea principiul sintezei aditivilor si se obtineau niste fotografii ceva mai realiste. Dar era nevoie de trepied si de o camera foto care nu se misca deloc. Dar si aceasta placa era prea sensibila la lumina violet si albastra. Lumière recomanda mereu sa se foloseasca un filtru galben, „l’écran jaune Lumière”, cu o absorbtie a luminii albastre ca sa poti echilibra reproducerea culorilor. Sensibilitatea placii a crescut in timp, dar nu era totusi atat de buna pe cat s-ar fi dorit.

In 1921 un anume Mr. Schitz, care folosea placa autocroma, a recomandat ca pe langa filtrul galben sa se foloseasca si unul galben-portocaliu ca sa se corecteze culoarea albastra mai bine.

Tot in aceasta perioada inventatorii si companiile incearcau sa dezvolte un proces cinematografic capabil sa reproduca niste culori naturale.

Procesul Kinemacolor, folosit pe scara larga intre 1908 si 1915, presupunea folosirea a doua filtre in rosu si verde, dar nu a functionat niciodata cu doar trei culori. Reproducerea culorilor s-a schimbat odata cu alt proces Kodacolor prezentat de Eastman Kodak in 1928. S-a introdus un filtru cu trei culori in timpul fotografierii, cu rosu, verde, albastru violet. Lumina filtrata era proiectata pe un film pancromatic in alb si negru.

Kodacrome in trei culori a fost lansat in 1935 pentru diverse camere. Filtrele au facut posibila lansarea si productia sa. A fost o revolutie vizuala prin simplificarea fotografiei care nu avea miscare in culori naturale.

Filtrele celor de la Wratten and Wainwright sunt cele mai cunoscute din istorie. Era o companie londoneza care vindea diverse chimicale pentru industria fotografica, camere foto si accesorii. Kenneth Mees, un fotochimist angajat in companie in 1906, a dezvoltat o emulsie pancromatica, sensibila la spectrul rosu si verde. A reusit sa dezvolte si mai multe filtre necesare pentru expunerea in cazul noilor placi pancromatice.

Prin 1906 a aparut si un nou colorant galben pentru filtrele de lumina sub numele Filtrul Galben K. Un set de filtre au fost scoase pe piata si au ramas cunoscute cu denumirile K-1, K-2 si K-3. Primele doua erau galbene, al treilea era portocaliu.

Astazi mai sunt companii care produc filtre fotografice, cinematografice cu procese similare cu procesele din trecut. Se mai produc si filtre densitate neutra cu tehnologii moderne din secolul 21.

Filtrele fotografice raman insa necesare mai mereu pentru a balansa emulsiile analog, pentru a intuneca sau a adauga mai multa „luminozitate” in anumite culori. Se utilizeaza de obicei pentru fotografiile de peisaj pentru a modifica umbrele de gri, pentru contrast mai bun. Filtrele color se vor folosi si la portrete in alb si negru sau in fotografierea nudurilor, pentru a imbunatati tonul pielii, fiind preferate filtrele galbene, galben-verzi.