Fotografia documentara sociala, fotografia care poate aduce schimbarea de care e nevoie in societate

Recunoasterea puterii fotografiei de a informa si de a convinge, de a influenta decizii a dus la aparitia unui nou tip de fotografie, fotografia documentara sociala/fotografia sociala. Istoria fotografiei documentare sociale nu e atat de cunoscuta, se poate confunda de multe ori cu istoria fotografiei documentare. E bine sa o intelegem si sa o cunoastem mai ales daca vrem sa avem si o perspectiva clara asupra acestui concept si sa incepem si noi sa contribuim la dezvoltarea sa in regiunea in care ne aflam.

Fotografia documentara este un tip de fotografie ce isi propune sa inregistreze evenimente si medii in care oamenii isi desfasoara activitatea, semnificante si relevante pentru societate, si evenimente istorice, viata de zi cu zi. Poate imbraca forma unui fotojurnalism profesionist, unui reportaj din viata reala, dar poate fi realizata si de amatori, poate avea o latura artistica sau academica.

Fotografia documentara sociala este un subtip al fotografiei documentare care isi propune doar sa documenteze evenimente importante din perspectiva istorica. Cand fotografiile si documentare vizeaza mai degraba socialul, mediul in care se desfasoara o activitate si problemele sale discutam despre partea sociala a fotografiei documentare.

Perspectiva critica este una permanenta in fotografia documentara sociala, fotografii surprind tot ce ii nemultumeste in societate cu gandul ca vor putea genera o schimbare. Dorinta de schimbare politica si sociala e foarte mare si aduce in fiecare fotografie un strigat de disperare pe care cine are „urechi” poate sa il auda si sa faca ceva.

Originile fotografie documentare sociale sunt usor de descoperit, ea porneste de la un studiu sociologic clasic realizat de Henry Mayhew in 1851, London Labour and the London Poor.

Mai tarziu, in Viata de strada din Londra, 1877, de Adolphe Smith si John Thomson au fost incluse reproduceri ale fotografiilor lui Thompson obtinandu-se o imagine mai persuasiva legata de viata din clasa muncitoare londoneza. Din anii 1870 a inceput sa fotografieze copii ai strazii din Londra si Thomas John Barnardo, scopul sau si al celor dinainte fiind sa stranga si fonduri, indeplinind obiectivele duble ale fotografiei documentare sociale: trezirea unei simpatii fata de cei din fotografie si descrierea obiectiva a realitatii.

Fotografiile lui Barnardo inainte si dupa pentru demonstrarea eficientei interventiei sociale au devenit o conventie in documentarea sociala. Fotograful indian Raja Lala Deen Dayal a fructificat acest aspect documentand toate lucrurile bune realizate de pe final de secol 19 in regiunea sa.

Thomas Annan incepe in 1877 un proiect de amploare in Ediburgh in care a folosit camera pentru a evidentia nevoia oamenilor pentru case noi, pentru muncitorii saraci mai mult. S-a concentrat mai mult pe cladirile abandonate si sistemele de canalizare si mai putin pe cei care locuiau acolo.

Incepand cu lucrarile lui Jacob A. Riis documentarea sociala si fotografia documentara sociala au devenit mai concentrate pe latura sociala, el petrecandu-si patru ani pentru a aduce in atentia publicului viata de mahala. La inceput folosea specialisti care stiau cum sa foloseasca o camera, insa mai tarziu a inceput sa isi produca propriile materiale surprizand viata si conditiile de lucru ale imigrantilor ale caror circumstante sociale traite ar fi dus la crime si disolutie. Fotografiile si desenele bazate pe toata munca lui Riis au aparut intr-o carte despre viata imigrantilor.

Walker Evans, Dorothea Lange si Gordon Parks au fost printre putinii fotografi pasionati de fotografia documentara sociala care au scos in evidenta si au documentat situatii fermierilor saraci din timpul Marii Crize. Asa s-a conturat mai bine un nou stil in fotografia moderna, cel care se caracteriza prin evidentierea voita a problemelor din societate la care multi nu erau asa de sensibili sau pe care multa lume nici nu le constientiza macar.

Lewis Hine a fost un alt fotograf important care a reusit sa foloseasca fotografia documentara sociala intr-o maniera unica. In 1908 Comitetul National pentru Munca Copilului l-a angajat tocmai pentru ca era avocatul fotografiei ca un mediu de educare, pentru docuemntarea muncii minorilor in industria Americana. Hine atragea atentia asupra situatiei imigrantilor cu ale sale fotografii, alaturi de problemele folosirii copiilor la munci foarte grele. Toata munca depusa de Hine a dus la o lege impotriva folosirii minorilor in munca, in 1916.

Bill Brandt s-a impus usor in lumea fotografilor inspirati de documentarea sociala publicand fotografii legate de Marea Criza si impactul asupra oamenilor. In 1936 publica o carte ilustrata, The English at Home, in care portretiza sistemul de clase britanic. A mers in Midlands si nordul Angliei ca sa fotografieze efectele Marii Crize asupra societatii.

Eugene Smith documenta in anii 1960 soara locuitorilor din satul pescaresc japonez Minamata unde a fost o problema legata de otravirea cu mercur. Fotojurnalistul Don McCullin a ales sa infatiseze in fotografiile sale pe cei asupriti, infometati si someri. John Ranard a schimbat un pic perspectiva si s-a dus in lumea boxului, insa nu a uitat de cei saraci si cu probleme, a mers in Rusia ca sa documenteze tot ce se intampla din cauza perestroikai si toata nebunia prilejuita de SIDA si HIV. Prizonierii rusi au fost fotografiati si ei, viata lor chinuita a devenit publica.

Si in tarile europene interesul pentru documentarea socialului si pentru fotografia documentara sociala a fost crescut in aceeasi perioada. De multe ori documentarea socialului s-a redus la documentarea obiceiurilor care au fost inlocuite de industrializarea avansata. Asa au aparut arhivele uriase nationale. William Carrick, un scotian, a portretizat in toate proiectele sale viata de zi cu zi din Rusia, John Thompson, Felice Beato, Samuel Bourne au portretizat si ei natura, artefactele, dar si indigeni din China sau India. In 1888 aparea si National Geographic, unde culturile din toata lumea si problemele lor puteau fi vazute de oricine avea acces la publicatie.

Sebastião Salgado este un fotograf ceva mai apropiat de epoca noastra, pasionat de fotografia documentara sociala, care a reusit sa documenteze epoca industriala, dar si migrarea masiva, problema refugiatilor si a vietii lor. Manuel Rivera-Ortiz are si el fotografii legate de viata saracilor din zona lui, Puerto Rico.

Din anii 1970 am inceput sa vedem fotografia documentara sociala si in galerii si expozitii de fotografie. Luc Delahaye, Manuel Rivera-Ortiz, John Ranard sunt doar unii dintre fotografii pe care ii vedem mereu in muzee si galerii.