Trei modele compacte și 1 megazoom în test
Modelele compacte moderne trebuie să fie capabile de înregistrare video full-HD şi de serii rapide. Din acest motiv, tot mai mulţi producători trec de la senzorii CCD la cei CMOS. Însă aceştia vin, pe lângă viteză, şi cu dezavantaje.
Până în urmă cu circa un an, senzorul CCD era regula general valabilă la modelele compacte, senzorul CMOS fiind o excepţie. Acum se pare că s-a întors roata – cel puţin în segmentul de preţ de peste 300 euro, categorie în care intră de fapt şi cele patru modele noi testate aici. Toate au la bază senzor CMOS , permit înregistrare video full-HD şi serii de imagini de până la 10, respectiv 11 imagini pe secundă. În ceea ce priveşte calitatea imaginii însă, se pare că noii senzori de imagine reprezintă un pas înapoi.
Panasonic Lumix DMC-FX700
Panasonic utilizează în cazul modelului FX700 un obiectiv wide angle cu echivalentul a 24 mm şi o funcţie video ambiţioasă: modelul compact de 350 euro înregistrează full HD (1.920 x 1.080 pixeli la 30 fps), înregistrează sunetul prin intermediul unui microfon stereo şi salvează clipurile video de până la 30 mm în formatul de dimensiuni reduse AVHCD chiar şi pe card SDXC. În timpul înregistrării, focalizarea automată continuă să funcţioneze, la fel ca şi zoom-ul optic. Senzorul CMOS de generaţie nouă face posibilă realizarea seriilor de imagini la o viteză de până la 10 fps la 14 megapixeli. touchscreen-ul de 3 inchi, cu o rezoluţie mediocră, reacţionează rapid şi precis, doar zoom-ul funcţionează ceva mai lent – din fericire există un inel separat pentru zoom. Prin atingerea ecranului se poate fixa câmpul de focalizare automată într-un mod simplu şi comfortabil. Pachetul de funcţii incluse se potriveşte grupului ţintă de clienţi – cel al utilizatorilor ambiţioşi. Precizia şi viteza focalizării automate este medie.
Video full HD, wide angle de 24 mm şi numeroase posibilităţi de setare: modelul compact cu zoom 5x se adresează utilizatorilor ambiţioşi. Graţie dimensiunii mari a fontului din meniuri, poziţiile din meniu sunt uşor lizibile.
În laborator, FX700 a arătat o rezoluţie ridicată de până la 1.456 lp/vi la centrul imaginii. Din păcate, valorile scad spre colţurile imaginii în parte chiar şi până la 400 lp/vi. Deteriorarea texturii şi zgomotul de imagine sunt ceva mai puternice decât la Samsung WB2000, rămânând la valori acceptabile în clasa proprie. Mai puţin bun este contrastul obiectelor de până la maxim şapte valori ale diafragmei.
Concluzie: o dinamică prea slabă, un zgomot de imagine la ISO 400 prea puternic, pentru a obţine în această clasă o plasare mai bună. Totuşi, rămâne un model wide angle robust, cu o dotare bogată.
Panasonic Lumix DMC-FZ100
Modelul megazoom de 24x, FZ100, costă cu doar ceva mai puţin decât un SLR entry-level, oferind şi performanţe asemănătoare. Spre deosebire de modelul precedent, FZ50, dispune de o plajă focală mai mare (25 – 600 mm echivalent film 35 mm), este cu 185 g mai uşor la cele 546 grame ale sale, are un display de 3 inchi, rabatabil la 180 grade şi rotativ la 270 grade. În locul unui CCD este utilizat un CMOS de 14 megapixeli, iar funcţia video a fost îmbunătăţită semnificativ: la fel ca şi FX700, FZ100 oferă video full HD şi microfon stereo, este compatibil AVHCD şi Quicktime Motion JPG, respectiv suportă cardurile SDXC. Remarcabilă este şi viteza de 11 fps a seriilor de imagini. Paleta de funcţii corespunde unui aparat bridge: pe lângă JPEG, FZ100 înregistrează şi în format RAW, oferind posibilitatea alegerii fie a programelor automatice, priorităţii de timp sau a celui de diafragmă, modul manual şi diverse moduri automate şi presetate. Printre dotări se numără şi un suport pentru bliţ, un viewer electronic şi o tastă programabilă individual. Precizia sistemului automat de focalizare a fost de 100%, pe parcursul testului. La fel de bună impresie ne-a lăsat şi latenţa scăzută la declanşare, de doar 0,34 s (wide-angle) şi 0,4 (tele).
Model bridge de calitate ridicată, cu zoom 24x: FZ100 convinge prin confortul la utilizare, în special prin display-ul rabatabil şi rotativ, tasta mare de selectare a modului (sus) şi tasta programabilă Fn.
În centrul imaginii, rezoluţia modelului FZ100 este mai scăzută ca şi la FX700, în schimb este ceva mai uniformă pe întreaga suprafaţă a imaginii. Zgomotul de imagine ridicat este compensat de o pierdere ceva mai redusă a texturii. Dinamica imaginii ar putea fi mai ridicată.
Concluzie: dotare convingătoare, confort bun al utilizării, însă zgomotul de imagine destul de semnificativ şi contrastul redus al obiectelor l-au costat recomandarea noastră ca şi achiziţie de valoare.
Samsung WB2000
WB2000 este, în acest test, concurent direct al lui Panasonic FX700. La fel ca şi modelul Panasonic, dispune de un zoom de 5x şi o plajă focală cuprinsă între 24 şi 120 mm, în combinaţie cu un senzor CMOS 1/2,3 inchi, ce înregistrează serii la o viteză de 10 fps, la rezoluţie maximă, video full HD (H.264) şi în acelaşi timp imagini statice. Oferă un pachet de dotări asemănător, ce include setările manuale sau corecţia intensităţii bliţului. În plus, este compatibil cu formatul RAW şi dispune de focalizare manuală cu lupă şi mod panoramic rotativ. Modelul Samsung se bazează, în locul touchscreen-ului, pe display-ul clasic, cu elementele de utilizare cunoscute, ca şi tasta multidirecţională, cea rotativă şi tastele de acces rapid pentru ISO, bliţ sau modul macro – un concept care şi-a dovedit deja eficienţa. În plus, display-ul AMOLED are o rezoluţie mai ridicată (306.667 pixeli RGB), oferind o previzualizare mai clară. Doi martori luminoşi, roşii, sunt meniţi să avertizeze asupra stării acumulatorului, respectiv a spaţiului de stocare rămas. Focalizarea automată reacţionează rapid, „comiţând” totuşi trei greşeli în cadrul testului low-light.
Recomandare wide angle: WB2000 combină dotarea de calitate, ce include display-ul de 3 inchi şi funcţia video full HD cu o calitate consecvent bună a imaginii la ISO 100. Conceptul de utilizare este clasic şi funcţional.
WB2000 face un compromis rezonabil, în special la un nivel redus de sensibilitate, între rezoluţia ridicată, deteriorarea redusă a texturii şi zgomotul de imagine acceptabil. Contrastul obiectului scade de la 8 diafragme la ISO 100, la un mult mai slab 6,3 la ISO 400.
Concluzie: WB2000 este bine plasat în cadrul acestui test, nu în ultimul rând din cauza calităţii display-ului şi a celei mai bune calităţi a imaginii la valori ISO reduse. În ciuda deficienţelor de calitate la ISO 400, primeşte recomandarea noastră printre modelele wide angle.
Sony Cybershot DSC-WX5
Chiar şi cel mai uşor model din test dispune de un zoom 5x (plajă focală de 24 – 120 mm), un senzor CMOS şi o funcţie video full HD (AVHCD, stereo). În locul funcţiilor manuale şi numeroasele posibilităţi de setare, Sony a ales includerea funcţiilor speciale ca de exemplu 3D panoramă: în momentul balansării aparatului dintr-o parte în alta, cu tasta de declanşare apăsată, WX5 realizează până la o sută de imagini simultane, al căror rezultat este o singură imagine panoramică 3D. WX5 poate procesa mai multe imagini pentru a modifica adâncimea câmpului imaginii sau pentru a reduce zgomotul de imagine. Display-ul relativ mic afişează o imagine clară, corectă cromatic. Focalizarea automată, relativ lentă a ratat în trei ocazii diferite pe parcursul testului low-light setarea corectă.
Modelul compact: elegantul model de la Sony este candidatul cu cea mai mică greutate dintre modele din acest test, dispune de un display ceva mai mic ca şi concurenţa, oferă în schimb funcţii speciale ca şi modul 3D panoramă.
WX5 reuşeşte să realizeze imagini de o calitate destul de ridicată cu ajutorul senzorului CMOS de 12 megapixeli; în cazul setării sensibilităţii la ISO 400 depăşeşte clar ambele modele Panasonic. În plus, câştigă puncte importante datorită contrastului ridicat al obiectelor de 8,7 diafragme şi distorsiunea abia perceptibilă. Mai puţin convingătoare este deteriorarea accentuată a texturii şi rezoluţia comparativ slabă. Zgomotul de imagine de 1,8 VN la ISO 100 se plasează deasupra mediei clasei sale.
Concluzie: compact elegant cu video full HD la 320 euro. Detaliile slabe calitativ ne împiedică să-l recomandăm ca şi achiziţie bună.
Sony WX5 poate realiza într-o succesiune foarte rapidă două imagini cu setări diferite ale adâncimii câmpului de imagine, pentru a le combina în aşa fel încât subiectul din prim-plan să se diferenţieze clar de fundal (dreapta). Cât de puternic să fie acest efect, se poate seta din aparat. În imaginea din dreapta, efectul a fost setat la intensitate maximă. Spre comparaţie, în partea stângă se află imaginea realizată fără acest filtru, în modul automat al aparatului.
CONCLUZIE
Samsung stăpâneşte cel mai bine tranziţia de la CCD la CMOS. WB2000 găseşte compromisul ideal, în special la un nivel redus de sensibilitate, dintre rezoluţie, zgomot de imagine şi textura imaginilor. În combinaţie cu dotarea atractivă merită recomandarea noastră în clasa wide angle. La Panasonic, noul senzor cu pixeli de dimensiuni reduse pare să aibă ca rezultat creşterea zgomotului de imagine şi pierderea texturii. Ultima generaţie de modele Panasonic cu senzor CCD a oferit o calitate mult mai bună a imaginii.
