Susan Burnstine – alunecare în vis

Fotografiile Susanei Burnstine sunt capcane pentru cei care le privesc timp îndelungat. Artista americană funcţionează precum un dreamcatcher, un hoţ de vise, un spărgător de fragmente din subconştient recompuse cu ajutorul aparatelor foto pe care le construieşte din material plastic cu propriile mâini. Imaginile ei revelează faptul că, la un anumit nivel mental subteran, suntem aproape identici, având aceleaşi vise, aceleaşi aspiraţii, aceleaşi temeri. Suntem urziţi din aceleaşi fire de borangic, dar probabil modelul final depinde de cine se află la cârma războiului de ţesut. Susan Burnstine ne înfăţişează pânza ei.

Susan Burnstine

• s-a născut în Chicago, trăieşte în Los Angeles, SUA
• de la 14 ani până la absolvirea facultăţii, a lucrat ca asistent pentru renumitul portretist Joel Schachtel
• a terminat facultatea de producţie film şi televiziune, şi facultatea de engleză şi sociologie
• câştigătoare a numeroase premii de notorietate internaţională
• site: www.susanburnstine.com

Photo magazine:  Proiectul „On Walking Dreams” e uimitor! Îl privesc şi am senzaţia că mă scufund în somn sau tocmai mă trezesc. E ca şi cum aş fi văzut imaginile undeva într-o altă viaţă, ca un deja vu. Cum aţi ajuns la această idee? Cum a ajuns să se materializeze?

Susan Burnstine: Seria „On Walking Dreams” s-a născut din visele mele. Dimineaţa, exact în momentul în care mă trezeam, îmi notam în jurnal crâmpeiele de vis pe care mi le aminteam, după care ieşeam şi încercam să le fotografiez. Urmăream o mişcare sau o metaforă care să reprezinte sau să sugereze ceea ce visasem în ziua respectivă.

Photo magazine: Care e procedura tehnică de realizare a acestor fotografii? Cât de dificil a fost întregul proces creativ?

Susan Burnstine:  Îmi construiesc singură aparatele foto şi obiectivele, aşa că şi numai această sarcină devine câteodată incredibil de dificilă. În termeni ai procesului de realizare, toate efectele sunt create cu ajutorul aparatului în sine, aşa că lucrul cu aceste aparate extrem de rudimentare şi foarte fragile, din plastic şi cauciuc, este complicat. Aparatele au o singură diafragmă şi doar unul, două sau trei timpuri de expunere, în funcţie de ceea ce am nevoie (în momentul de faţă am 21 de aparate şi obiective artizanale). Lucrul cu aceste aparate e complicat, dar de-a lungul timpului am învăţat să le folosesc într-o varietate de feluri, în funcţie de rezultatul pe care doresc să îl obţin.

Photo magazine:  De unde vă inspiraţi în momentele creative? Ce vă surprinde?

Susan Burnstine: Inspiraţia vine aproape întotdeauna din adâncul meu, din interior. Imaginile mele reprezintă o explorare pur personală a ceea ce experimentez la nivel conştient şi subconştient în momentul respectiv al vieţii mele.

Photo magazine:  Cum vă explicaţi că în era digitală, în care oamenii îşi doresc imagini perfecte, tot mai clare, acest tip de fotografie, difuz şi întunecat, continuă să ne fascineze şi ne face să ne întoarcem la el în permanenţă?

Susan Burnstine: Cred că orice tip de artă care provine de undeva din interior fascinează, deoarece prezintă privitorului o latură a artistului pe care doar el o poate experimenta şi împărtăşi cu ceilalţi. Lucrările mele au fost deseori caracterizate ca fiind evocative şi presupun că acest lucru se întâmplă deoarece în fiecare imagine pun atât de mult din speranţele, visele şi fricile mele. Pentru mine, acesta este genul de artă ce revelează la fiecare contemplare ceva nou, deoarece creşte şi se dezvoltă cu fiecare privitor, foarte asemănător cu o relaţie fizică personală.

Photo magazine:  Care sunt temele dumneavoastră favorite?

Susan Burnstine: Viaţa, moartea şi perisabilitatea. Cea mai mare parte a creaţiei mele se învârte în jurul deciziei dificile de a merge înainte sau înapoi în existenţă. Este însă şi despre magia de zi cu zi şi despre posibilitatea de a juca un rol în viaţă.

Photo magazine:  Ce v-a atras înspre fotografie? Cine a fost persoana care v-a influenţat cel mai mult în alegerea aceste modalităţi de exprimare?

Susan Burnstine: Am început să fotografiez la vârsta de opt ani, când mama mi-a pus în mână un aparat foarte vechi cu care să mă joc. Ea a fost cea care a continuat să insiste că sunt talentată, chiar dacă făceam nişte prostii de fotografii cu un aparat ieftin. Foarte devreme în viaţă i-am spus că cel mai mult mi-aş dori să ajung fotograf şi scriitoare. Ea m-a încurajat în permanenţă, împotriva tuturor adversităţilor. Dacă ar mai fi trăit, cred că ar fi fost extrem de mândră de faptul că mi-am împlinit ambele vise, devenind atât fotograf, cât şi scriitoare. De altfel, moartea ei a avut un impact decisiv în hotărârea mea de reîncepe să fotografiez. Prin urmare, cred că îi datorez mamei mele în cea mai mare parte decizia de a fi ales această cale.

În privinţa artiştilor care mi-au influenţat dorinţa de a deveni artistă încă de la 7 ani, trebuie să îl numesc pe Andrew Wyeth (în particular cu seria „Christina’s World”) şi o serie de pictori impresionişti.

Photo magazine:  Ce alţi artişti sau scriitori vă plac?

Susan Burnstine: Influenţele directe provin în primul rând dinspre pictorii impresionişti timpurii, dar am un respect deosebit pentru o lungă listă de fotografi precum Steichen, Atget, Lange, Levitt, Evans, Cartier-Bresson, Meatzard, Arbus… Lista e fără sfârşit. Fotografii contemporani pe care îi admir sunt Sally Mann, James Free şi James Natchwez. Cu toţii sunt foarte diferiţi ca stil, dar egali ca surse de inspiraţie.

Photo magazine:  Ce reprezintă pentru dumneavoastră fotografia? Ce credeţi că putem descopri privind fotografia sau încercând să o capturăm?

Susan Burnstine: Privind lucrările mele, cred că puteţi descoperi foarte multe lucruri despre mine, deoarece tot ceea ce am încerc să pun în fotografia pe care o realizez.

Photo magazine:  De unde preferinţa pentru fotografia alb-negru?

Susan Burnstine: Îmi plac în aceeaşi măsură atât fotografiile color, cât şi cele alb-negru, dar sensibilitatea mea cred că tinde mai mult spre cea din urmă. Aceasta probabil rezultă din faptul că prima imagine de care m-am îndrăgostit a fost una alb-negru, şi anume „Migrant worker” a fotografei Dorothea Lange. Fotografia aceea m-a făcut să vreau să devin fotograf. Totodată, cred că fotografia alb-negru îşi permite să exprimi mai multe şi are o anumite poezie care duce spre esenţe, spre poveste. Şi cum tot ceea ce povestesc are oarecum o nuanţă narativă, alb-negrul a fost o alegere naturală. Dar în foarte multe cazuri fotografiez color, în special pentru lucrările comerciale, şi am luat serios în calcul realizarea unei serii color pentru o serie personală.

Photo magazine:  Ce sfat aţi da unui tânăr care ar dori să pornească pe drumul artei?

Susan Burnstine: Să înceapă. Să continue să creeze până îşi descoperă viziunea şi vocea interioară. Iar odată ce a descoperit acea viziune, să nu lase lumea să i-o afecteze prea mult. Să fie fidel propriei viziuni şi propriei credinţe artistice.

Photo magazine:  Care credeţi că este rolul artei în ziua de astăzi? Ce putem descoperi sau câştiga prin intermediul artei?

Susan Burnstine: Arta a avut dintotdeauna un impact enorm asupra lumii şi asupra societăţii în general. Arta este vocea a ceea ce experimentăm în lumea de astăzi şi are o funcţie educativă teribilă, poate influenţa, poate învăţa sau poate schimba atât adulţii, cât şi copiii. O mare parte din munca mea este despre posibilităţi. Trebuie să ne păstrăm cu toţii speranţa şi încrederea în posibilităţi nesfârşite, mai ales în această perioadă cu vremuri schimbătoare şi grele. În momentul în care cineva îmi priveşte lucrările, aş dori să aibă propriile lui experienţe, dar cea mai mare speranţă a mea este ca sentimentul final să fie unul al posibilităţilor fără de sfârşit.