România văzută de artişti fotografi ucraineni
Festivalul Naţional cu participare internaţională „Luna Fotografiei din România”, organizat de Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi auspiciile Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică, oferă şi Organizaţiilor partenere din străinătate, iniţierea unor manifestări expoziţionale de excepţie.
În acest context, membrii Fotoclubului „Pozitiv” din Cernăuţi (FCPC) au propus să organizeze în sălile Muzeului de Arte din centrul acestui minunat oraş o expoziţie inedită, în care este prezentată România. În cadrul expoziției au fost prezentate 40 de fotografii alb-negru şi color, realizate de şase artiști fotografi din Cernăuți: Igor Timoficiuc, Vasile Paladean, Taras Perun, Hauca Nicolai, Andrei Sauleac şi Roman Ostapciuc. Artiştii fotografi din cele două ţări au organizat de-a lungul anilor mai multe manifestări, care a permis deplasarea lor în România, respectiv în Ucraina. Astfel artiştii fotografi din Ucraina, care au vizitat ţara noastră, au avut posibilitatea de a fotografia în mai multe zone pitorești ale României. Expoziţia a fost alcătuită din cele mai reuşite imagini realizate cu aceste ocazii. La venisaj au participat, pe lângă un număr mare de public şi Inna Kiţul, directoarea Muzeului de Arta, Sergiu Hachman, coordonator pentru colaborarea transfrontalieră moldo-română-ucraineană , artistul fotograf Igor Timoficiuc, preşedintele Fotoclubului „Pozitiv”, respectiv preşedintele AAFR Ştefan Toth A.FIAP. În cadrul vernisajului președintele AAFR i-a înmânat artistului fotograf Nicolae Hauca, medalia de aur AAFR obținută la ediția a VI-a a Salonului International al Artiștilor Fotografi Români şi Maghiari de Pretutindeni, respectiv medalia de bronz FIAP, obținută la ediția a VIII-a a Salonului Internaţional de Artă Fotografică Bucovina Mileniul III, cu fotografia „În siguranţă“.