Retrospectivă Emil Cadoo la White Gallery

White Space Gallery din Londra a montat între 27 martie şi 6 mai prima expoziţie pe teritoriul britanic cu lucrări ale artistului Emil Cadoo (1926 – 2002), ilustrând perioada de vârf a activităţii acestuia, anii ’60 şi ’70 ai secolului trecut.

Născut în Brooklyn, New York, Emil Cadoo a emigrat în mai 1960 în Paris, luând distanţă de o Americă rasistă şi homofobă. În Franţa a găsit ambianţa care nu-i condiţiona libertatea de creaţie şi de exprimare. Cu excepţia unei scurte vizite în New York, în 1965, a rămas în capitala Franţei până la dispariţia sa, lucrând ca fotograf independent sau cu contracte pentru Vogue şi Life, printre altele.

Una din caracteristicile esenţiale ale lucrărilor sale o reprezintă suprapunerile de imagini realizate prin expunere multiplă, combinând adesea clişee cu subiect uman cu fotografii ale unor statui sau cu motive botanice , rezultând compoziţii abstracte cu texturi de consistenţe diferite, tulburătoare emoţional. Înainte de a realiza o astfel de imagine, autorul lor obişnuia să se plimbe îndelung cu persoana pe care urma s-o portretizeze până când găsea un zid sau o altă suprafaţă cu textură expresivă,  căutând de fiecare dată un anume înţeles, dispoziţie sufletească sau atitudine. Cadoo spunea că scopul său este de a scoate la iveală cea mai ascunsă fibră a personajului din portret, deşi comentatorii au văzut în dublele sale expuneri, cu precădere în imaginile seriei „Children of Harlem”, din 1964, o metaforă şi o reprezentare autobiografică a sentimentului de dezrădăcinare a lui Cadoo, în raport cu identitatea sa religioasă şi sexuală.

Anul 1964 a înregistrat de altfel şi un episod care l-a adus pe scena unei scandal mediatic, erou fără voie al unei pagini din istoria împotriva cenzurii, într-o societate ce trecea prin schimbări sociale profunde, deşi era rezident străin. În aprilie, tot tirajul de 21.000 de exemplare ale ediţiei pe aprilie –mai al revistei americane Evergreen Review, conţinând printre altele eseuri semnate de Norman Mailer, Jean Genet sau William Burroughs, ca şi un eseu foto erotic realizat de Emile Cadoo, a fost confiscat de poliţie, care a descins la tipografie. Numărul în cauză a fost considerat obscen de către procurorul general, care avea în vizor în primul rând lucrările lui Cadoo.

A fost nevoie de intervenţia lui Edward Steichen, care a comparat imaginile cu lucrările lui Auguste Rodin, „cel mai mare sculptor în viaţă”, pentru ca judecătorii să aprecieze acţiunea ca „neconstituţională” şi să dea drumul revistei.

În anii ’60, Cadoo a realizat mai multe eseuri foto cu având ca protagonişti figuri eminente ale minorităţii de culoare sau prieteni, printre care Duke Ellington, Ray Charles şi James Baldwin. Pe Edith Piaf a fotografiat-o într-unul din ultimele sale concerte susţinute la Olympia.

Pentru postura şi expresia subiectelor sale, se inspira mai degrabă din tradiţia artelor occidentale, decât din fotografia fashion sau pop-art. Uneori, sursele erau clasice fără echivoc, cum e cazul seriilor „Reverie” sau „Statue”, în care Cadoo a fotografiat capete idealizate de statui de pe monumente tombale sau în statui de for public. Încorporând în aceste feţe texturi de frunze, unde acvatice, fibre de lemn sau granulaţii diverse, le atribuie acestora demnitate şi adâncime introspectivă.

Lucrările sale exprimă un interes asupra persoanei individuale, o explorare a universului personal, o victorie a individului asupra circumstanţelor sociale sau politice.