Print pe epidermă

Tatuajul, cuvânt provenit din tahitiană, unde „tattau” are semnificaţia a marca, a însemna, ornamentează pielea şi implicit aduce frumuseţe în viaţa cotidiană. A te tatua înseamnă a-ţi aplica o mască, nu pe chip, ci pe pielea corpului, trupul devenind astfel un spaţiu de expresie al fanteziei. Prin intermediul tatuajului, corpul pictat capătă exotism, iar previzibilitatea existenţei cotidiene înregistrează o sincopă. Locul banalului este luat de exotism, care face loc erotismului.

A-ţi acoperi corpul cu semne echivalează cu a deschide o poartă. O uşă spre un paradis, spre un tărâm alternativ, spre o ţară utopică. Corpul în sine este dislocat, devine un amalgam de toposuri, loc utopic el însuşi.

Poarta deschisă de tatuaj creează premisele unui balet de iluzii, în maniera în care vorbea despre acesta Genet, ale unui teatru în care îşi dau întâlnire dorinţele, o zonă onirică. Poarta deschisă de tatuaj duce spre camera copilăriei, spre nişe secrete ale inconştientului.

A te tatua înseamnă a locui o altă casă, amplasată în propria piele, este ca şi cum te-ai instala într-o casă pe care ai proiectat-o singur în cele mai mici detalii. Persoana care se tatuează se reinventează, restaurează, îndreaptă, recondiţionează.

Dar ce anume necesită asemenea tratament? Individul restaurează ceva ce s-a stricat, or tatuajul ţine să îndrepte o existenţă afectată sau periclitată. Funcţionează ca un tapet pe pereţii unei încăperi, e o a doua piele. Iar asta pentru că pielea reprezintă elementul central spre care converg toate fantasmele dorinţei. Corpul tatuat devine fetiş.

Pielea este teritoriul erogen, arena în care îşi dau întâlnire pofte şi interdicţii. Din acest motiv, tatuajul şi tabuul sunt surori gemene. Există şi oameni care nu agreează pielea nudă, decât în forma celei de-a doua epiderme, cea pictată, semnată, tatuată. Tatuajele ţin de cea de-a doua piele. Începând de la cele însemnate pe labii şi până la cele de pe braţe, tatuajele reprezintă hieroglife ale celei de-a doua epiderme. Îmbrăcămintea – corsaje, piese cauciucate, haine din piele – sunt toate similare pieii biciuite, rănite, pictate, străpunse de piercing-uri, tatuate – toate conflicte într-o zonă de frontieră.

Pielea e zona de graniţă dintre interior şi exterior, dintre sistemul sinelui şi sistemul lumii, dintre individ şi societate. Cel care acţionează în această zonă, asupra pielii, vrea să interfereze în raporturile şi convenţiile dintre sistemul sinelui şi sistemul societăţii, întrucât se simte atacat de acesta.

Pielea e graniţa sau arena în care sinele încearcă să schimbe convenţiile şi în care mediază între sine şi sistemul societăţii; locul în care sinele încearcă să schimbe convenţiile şi contractele dintre sistemul sinelui şi sistemul societăţii; acolo unde încearcă să găsească şi să redefinească echilibrul între sine şi lume, dintre id, ego şi supraego. În lupta părţilor aflate în conflict, dintre supraego şi impulsuri umane, individual tatuat transfer din interior spre exterior maximum posibil, spre limita aflată la periferie.

Prin tatuaj, subiectul forţează, rescrie sau trasează graniţe. Transgresia este scopul şi marca tatuajului. Epiderma este spaţiul de înscriere, este legea ordinii simbolice a lucrurilor, a numelui tatălui. Or, conform mitului lui Oedip, cel tatuat nu accept această ordine simbolică. Tatuatul este un anti-Oedip. Locul tatălui e lăsat gol. Cel tatuat înlocuieşte scrisul tatălui cu propriul său scris, înlocuieşte scrierea despre infern cu cea despre paradis. El îşi proclamă propriul sine social, îşi rescrie epiderma, îşi revendică renaşterea, îşi descrie o nouă identitate fantasmatică.

De la rochiile argintii ale lui Courrèges la cele de plastic ale lui Mary Quant, de la ţinuta strânsă a lui Versace la acele de siguranţă, de la piercing-ul şi tatuajul culturii punk şi până la lumea haute couture şi a top modelelor, constatăm că moda nu e decât o industrie gigantică a celei de-a doua epiderme – o artă îmblânzită a tatuajului.

Tatuajele şi piercing-ul sunt scurte reprezentaţii dramatice pe suprafaţa pielii, montări teatrale şi teatru de măşti având ca scenă propriul trup. În acest loc se desfăşoară o piesă despre supunere şi revoltă. Individul tatuat este revoltatul din această reprezentaţie.

Galeria Teutloff din Bielefeld (http://www.teutloff.net/) montează o expoziţie virtuală de fotografie. Lucrările, având toate ca tematică arta tatuajului, sunt în majoritate erotice fără echivoc. Altele au conotaţii nostime. Printuri ale lucrărilor pot fi achiziţionate pentru sume între 990 şi 1.250 euro. Lucrările sunt însoţite de un text al criticului Peter Weibel, care glosează pe tema tatuajului şi a influenţei acestuia. Prof. Weibel de la Centrul pentru Arte şi Media din Karlsruhe glosează pe marginea  expoziţiei într-un eseu despre aceste „răni deschise”, aşa cum se numeau odinioară tatuajele în Arhipelagul Samoa, privind prin lentilă aceste manifestări ale individului care încearcă să transforme lumea transformându-şi propria lume. Tatuajul e în prezent mai mult decât imagine iconică pe scena unei modei globalizate, deoarece pentru mulţi indivizi el exprimă legătura cu o identitate asumată.