Popescu Silvestru: Old woods
Dornic să scap de agitaţia oraşului, m-am decis, împreună cu Iulia, să plecăm la munte, în nordul Moldovei. Am ajuns la cabană pe o vreme ploioasă, dar asta nu ne-a tăiat entuziasmul de a explora împrejurimile locului. Atmosfera era încărcată, aproape tropicală, ceaţa se ridica încontinuu şi filtra lumina în toate direcţiile.
Text & foto: Popescu Silvestru
- www.silvestru.daportfolio.com
- www.silvestru.deviantart.com
Am ajuns pe un drum forestier și căutam un loc potrivit pentru poze. Mi-a atras atenția o stâncă acoperită cu mușchi, care cerea parcă să te așezi pe ea. I-am spus prietenei mele că în acel loc se întrezărește un nud frumos, doar că nu aș vrea să răcească. Priveliştea o atrăgea și pe ea; până să apuc să îmi reglez aparatul, Iulia s-a poziționat exact cum îmi imaginasem eu.
Era destul de rece și nu vroiam să o las să aștepte prea mult timp, așa că m-am grăbit să trag câteva cadre. La un moment dat, am ajuns într-un unghi în care lumina și umbra îi sculptau atât de frumos trupul încât o priveam pierdut prin obiectiv… Urmăream picăturile fine de ploaie cum cad peste ea, avea expresia unei ființe învăluită în mister … Totul se îmbina perfect, dar așteptam parcă ceva… și acel ceva s-a întâmplat atunci când Iulia își trecu mâinile prin păr. Am declanșat aparatul instinctiv, sunetul shutter-ului marcând începutul relaxării după care tânjeam atât…
Era frig. Am pornit înapoi spre cabană în pas alert, iar când am ajuns, ne-am uitat peste fotografiile făcute, încălziți de un ceai fierbinte. Ultima fotografie din serie mi-a plăcut cel mai mult și am început să mă joc cu ea în Photoshop. Încadrarea care mi s-a părut cea mai potrivită a fost pe format pătrat, apoi am prelucrat-o în două variante: una color și una alb negru, cu o textură aplicată ce simulează o poză developată de pe un film vechi. În final am ales a doua variantă de prezentare, deoarece aceasta scoate în evidență contrastul dintre delicatețea naturii, a trupului feminin și duritatea cu care camera foto fură acel moment și îl face captiv în spatele urmelor de praf.
Am folosit un obiectiv Nikon 50mm fix, reglat la o diafragmă de 1.8, montat pe un Nikon d300, la un timp de expunere de 1/30s, permis de un trepied Manfrotto.

