Poluarea luminoasă şi imaginea cerului în noi
Cerul este o resursă extraordinară, un bun al culturii umanităţii, un tezaur al formelor de lumină. La figurat, admitem că ochii noştri pământeşti nu pot percepe lumea nevăzută de deasupra. Vorbind acum la propriu, ochii noştri sunt din ce în ce mai mult împiedicaţi să vadă frumuseţile cerului pentru că sunt orbiţi de poluarea luminoasă.
Pentru generaţia născută înainte de anii ’80, a existat un cer al copilăriei sau adolescenţei care nu poate fi decât imaginat de generaţia născută după aceea. Un cer plin de stele, brăzdat de revărsarea diafană a Căii Lactee ce aveai impresia că trece dincolo de linia orizontului şi coboară pe pământ. Cât de întunecată ar fi fost noaptea, bezna nu era profundă pentru că sclipirea stelelor lumina pământul şi-l învăluia într-o lumină desprinsă parcă din basm chiar şi atunci când Luna lipsea de pe cer.
Poluarea luminoasă este produsă de sursele de iluminat artificiale. În mediul urban, starea de bine determinată de echilibrul între zi şi noapte nu mai este demult decât o amintire. Dar aceasta este o altă poveste. Admitem că iluminatul pe timp de noapte este absolut necesar. Numai că – şi aici intervine problema – el este realizat într-un mod defectuos, cu efecte negative pe multiple planuri. În primul rând, majoritatea sistemelor de iluminat public sunt ineficiente, deoarece un procent foarte mare din lumina produsă, care în unele cazuri depăşeşte 50-60%, se duce în sus, în atmosferă, fără să-şi atingă ţinta, care este solul şi vecinătăţile acestuia. De aici rezultă un consum nejustificat de energie, care pe plan mondial se ridică la sume fabuloase. Soluţia: corpuri de iluminat de capacitate mai mică, dar care să orienteze lumina în totalitate în jos, acolo unde este nevoie de ea.
Un alt aspect este faptul că după o anumită oră, iluminatul la capacitate maximă nu mai este necesar. Şi vorbim aici nu doar de iluminatul străzilor, care ar trebui redus la cel mult o treime din capacitate sau declanşat prin senzori de mişcare, ci şi de iluminatul clădirilor (un sediu de bancă iluminat toată noaptea cu reflectoare de mare putere este un nonsens), al monumentelor sau reclamele luminoase halucinante.
Putem spune că iluminatul inadecvat sau nefolositor are efecte negative în patru mari direcţii: poluarea mediului care înseamnă implicit încălzire globală, consum nejustificat de energie care înseamnă bani risipiţi (şi aceştia nu sunt puţini), dezechilibre ale ritmului biologic pentru plante şi animale şi chiar pentru om (există dovezi care asociază poluării luminoase declanşarea unor cancere) şi poluarea luminoasă care înseamnă o barieră ce ne împiedică să vedem cerul aşa cum este el. Iar astrofotografii îşi văd zădărnicite eforturile de a surprinde imaginile absolut fascinante ale obiectelor şi fenomenelor de natură cosmică. Din cauza poluării luminoase, din oraş nu putem observa mare lucru pe cer, doar câteva stele palide şi Luna atunci când este prezentă. Nu putem vedea puzderia ameţitoare de stele, galaxiile, nebuloasele şi roiurile stelare, meteorii, cometele şi alte prezenţe ale lumii de deasupra noastră. Sunt mulţi locuitori ai planetei care nu au văzut în viaţa lor stelele sclipind pe boltă şi mai mulţi cei care nu ştiu cum arată Calea Lactee. Îmi vine în minte aici situaţia creată de pana de curent din anul 2003 care a lăsat în beznă marile oraşe din SUA şi Canada când oamenii au sunat la poliţie speriaţi că pe cer a apărut o bandă mare de lumină, nemaivăzută până atunci . Era vorba de Calea Lactee.
Multe ţări de pe glob şi chiar instituţii mondiale importante, cum ar fi UNESCO şi Uniunea Astronomică Internaţională fac demersuri şi iniţiază măsuri pentru combaterea poluării luminoase. O legislaţie adecvată, însoţită de măsuri concrete pot duce la rezultate deosebite. Recent, Croaţia a devenit un model în ceea ce priveşte avantajele combaterii poluării luminoase inclusiv pentru ţările care au implementat deja măsuri în acest sens, dar unde efectele nu sunt cele scontate.
România are încă multe zone lipsite de poluare luminoasă. Printr-o legislaţie bună şi o aplicare pe măsură am avea şanse să protejăm aceste zone, dar să şi le facem utile pe cele aflate în vecinătatea oraşelor. Avantajele nu sunt de neglijat: scăderea consumului de energie, reducerea poluării, protejarea cerului nocturn, cu efecte în ceea ce priveşte educaţia, cercetarea dar şi turismul astronomic. Şi redarea unui drept, încă neînscris în Carta drepturilor omului – dreptul la un cer nocturn curat.
Societatea Astronomică Română de Meteori, promotoare a simbiozei astronomie – cultură – artă – educaţie – societate, a desfăşurat activităţi de pionierat în România în ceea ce priveşte conştientizarea pericolului pe care îl reprezintă poluarea luminoasă şi a militat pe plan naţional şi internaţional pentru măsuri concrete la nivelul Uniunii Europene şi nu numai pentru combaterea acestui flagel al epocii moderne, rod al nesăbuinţei şi nepăsării omului. La cel mai grandios eveniment astronomic din istorie, ocazionat de deschierea Anului Internaţional al Astronomiei 2009 şi de lucrările Simpozionului 260 al Uniunii Astronomice Internaţionale „Rolul astronomie în societate şi cultură”, ce s-au desfăşurat în luna ianuarie 2009 la sediul central UNESCO din Paris, poluarea luminoasă a constituit una din temele abordate de astronomi amatori şi profesionişti, dar şi de instituţii celebre din lume. Se pare că preocupările în această direcţie sunt din ce în ce mai serioase, fapt ce a determinat UNESCO să suporte organizarea celui de-al doilea Simpozion Internaţional Dark-sky Parks ce se va desfăşura în luna septembrie în Croaţia pe o insulă parc natural. Aici vor participa atât astronomi şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, cât şi city manageri, oameni de afaceri, experţi în biologie, (eco)turism, patrimoniu natural şi cultural, industria corpurilor şi sistemelor de iluminat, etc. SARM va participa la acest eveniment unde va prezenta un program de măsuri şi un calendar concret de acţiune menit a întării relaţiile între militanţi şi a spori efectele combaterii poluării luminoase dincolo de graniţele statale, la nivel european şi internaţional.
„Poluarea luminoasă nu ucide cerul ci imaginea lui în noi”, spunea un prieten astronom ardelean cu mulţi ani în urmă. Deşi susţinem că am evoluat către o societate modernă pe care o dorim mai bună şi mai dreaptă, în comparaţie cu generaţiile trecute am pierdut multe dintre valorile ce constituie elemente care dau calitate vieţii, atât din punct de vedere material cât şi spiritual. Cu siguranţă, cerul înstelat reprezintă una dintre ele. Putem însă opri degradarea cerului prin stoparea poluării luminoase din jurul nostru dar mai ales din noi.
Valentin Grigore
Valentin Grigore
Fondator al Societății Astronomice Române de Meteori şi al Şcolii Româneşti de Meteori, Valentin Grigore s-a născut în 1968 şi este un autodidact în domeniul astronomiei şi astrofotografiei. La 14 ani începe observarea sistematică a bolţii cereşti, mai târziu punând bazele metodei de observare a curenţilor meteorici în România. După 1989 primeşte recunoaştere internaţională din partea British Astronomical Association şi devine primul român membru al International Meteor Organization. Reprezintă în premieră naţională România la o conferinţă mondială de meteori (1992, Slovacia), iar un an mai târziu, în Franţa aduce România pe locul întâi în lume, alături de SUA şi China, în promovarea mişcării de meteori. În 1993 fondează SARM, ca societate naţională de astronomie, a doua din istoria ţării, şi organizează Tabăra Naţională de Astronomie Perseide. În 1998-1999 coordonează EuRo-Eclipsa 99, cel mai amplu proiect european dedicat eclipsei totale de Soare din 11 august 1999, iar în 2000 organizează Conferinţa Mondială de Meteori. În 2000 fondează Concursul Naţional de Astrofotografie Astrofoto, iar în 2001 e invitat de NASA la conferinţa din Israel să-şi prezinte rezultatele observaţionale vizuale şi fotografice asupra curentului Leonide. Numit recent de UNESCO şi Uniunea Astronomică Internaţională coordonator naţional pentru România al unui amplu proiect organizat în cadrul Anului Internaţional al Astronomiei 2009.
