Urban spaces
Oraşul în viziunea Dusselfdorf School of Photography

Până la sfârşitul lunii august, Fundación Proa din Buenos Aires a prezentat expoziţia „Urban Spaces”. Evenimentul a fost articulat astfel încât să descrie evoluţia conceptului de oraş în cultura contemporană, prin intermediul imaginilor realizate de cinci membri ai aşa-numitei Şcoli de Fotografie din Düsseldorf: Andreas Gursky, Candida Höfer, Axel Hütte, Thomas Ruff şi Thomas Struth.

Sunt reunite 45 de lucrări, realizate începând din anii ’80 şi până în prezent. Vizitatorul a putut urmări astfel evoluţia unui concept de la cele cristalizate vag, în lucrări de tinereţe, până la viziuni individuale definite, etalând specificul personal şi diferenţele stilistice. Cei cinci artişti se reunesc pentru prima dată pentru a aborda o temă unică – oraşul. Curată de Ludovico Pratesi, cercetător şi specialist în fotografie, lucrările de la Fundación Proa sunt rezultatul unui dialog apropiat între artişti şi curator, oferind interpretări diferite ale spaţiului urban. „Sunt expuse lucrări proeminente ale autorilor, cum e «May Day IV» a lui Andreas Gursky, seria «m.d.p.n.» a lui Thomas Ruff sau instantaneele de la Luvru realizate de Candida Höfer. În acelaşi timp, printre lucrările Candidei Höfer se numără şi câteva instantanee efectuate chiar în Buenos Aires, un oraş care a exercitat o fascinaţie specială asupra artistei”, a declarat curatorul. În deceniul opt al secolului trecut, sub mâna profesorilor lor, Bernd şi Hilla Becher, cei cinci au abordat subiectul oraşului ca referinţă artistic majoră. Fiecare din cei cinci avea să dezvolte un stil personal, influenţat puternic de fenomenul de globalizare rapidă, mai accentuat în culturile urbane...


Autor: HITTER ROBERT (HITTER ROBERT 6)
Categoria: Natura
Pagina generata in 0.016 secunde.