Olivia Gay – „Jinteras”

Cuba e o atracţie pentru turiştii din întreaga lume. Izolarea la care au supus-o americanii a transformat-o într-un refugiu pentru toţi cei care vor să evadeze din capitalism şi să se ascundă într-un loc în care timpul curge încet. E un paradis pentru cei care vor linişte, rom, ţigări de foi, salsa, Mojito. E un paradis pentru fotografi, pentru pescari sau pentru amatorii de chilipiruri. Cuba a creat însă, ca şi alte zone subdezvoltate din lumea aceasta, şi condiţii pentru un alt tip de turism, mult mai discutabil: cel sexual. Spre deosebire de reportajele cu maşini din anii ’50, cu bătrâni trăgând din trabucuri sau tineri lenevind pe plajă, imaginile Oliviei Gay spun o poveste despre o altă Cubă.

 Foto: Olivia Gay, interviu: Harris Wallmen

Olivia Gay

PHOTO magazine: Cum aţi ajuns la ideea de a fotografie prostituatele din Cuba?

Olivia Gay: Într-una dintre vizitele melela Havana am făcut întâmplător câteva fotografii unor prostituate, iar la întoarcere, la şcoala în care învăţam în Boston, le-am printat pe hârtie. Una dintre imagini – înfăţişând o fată tânără, poate de 15 ani, blondă, părul lung şi purtând un tricou albastru ce arăta ca un costum de baie – a avut un efect foarte puternic asupra mea. Câteva săptămâni mai târziu, eram înapoi în Cuba fotografiind jineteras (prostituate).

PHOTO magazine: Cât de complicat a fost întregul proces de a documenta acest fenomen? Aţi întâmpinat dificultăţi?

Olivia Gay: A fost greu până am stabilit primul contact cu Fara, o prostituată de 25 de ani, pe care am cunoscut-o într-un bar din Havana, în oraşul vechi. După o perioadă de timp, m-a prezentat familiei, prietenilor ei, vecinilor, şi aşa am ajuns să rămân acolo timp de două luni fotografiind viaţa de zi cu zi a acestor femei care munceau în Old Havana. Ulterior, pornind de la această idee, am plecat în Argentina şi Brazilia, pentru a continua acest proiect şi a fotografia prostituatele din aceste ţări.

PHOTO magazine: Care e povestea lor? Aţi avut ocazia să povestiţi cu ele, să aflaţi mai multe despre viaţa lor?

Olivia Gay: Poveşti diferite, vieţi diferite, femei diferite. Am petrecut foarte mult timp alături de ele ascultând, povestind, ore în şir câteodată… Face parte din munca de fotograf, dar pentru mine a fost mai mult de atât.

PHOTO magazine: Ce părere aveţi despre acest fenomen al prostituţiei? Cine e de vină pentru existenţa lui?

Olivia Gay: Mă interesează în primul rând factorul uman, femeile în general, vieţile lor. În general, încerc doar să prezint povestea lor prin fotografii, nu încerc absolut deloc să judec acest fenomen sau pe cei implicaţi în el.

PHOTO magazine: În general, aţi ales să fotografiaţi femei din diferite părţi ale lumii, din diferite pături sociale. Un fel de inocenţă, o tristeţe şi detaşare respiră în fotografiile dumneavoastră. Ce încercaţi să surprindeţi când duceţi aparatul la ochi. Ce vedeţi prin obiectiv?

Olivia Gay: Fotografiez mai mult Femeia decât femeile. Cel puţin, aceasta încerc. După cum aţi observat, fotografiez în diferite părţi ale lumii, pentru că sunt interesată în primul rând să văd modul în care evoluează femeia şi cum reuşeşte să supravieţuiască în diferite condiţii. Mă interesează cum reuşeşte o femeie să se construiască pe sine în societatea de azi, implicată fiind în muncă, în creşterea copiilor, în îngrijirea bărbaţilor şi familiilor lor, în zone de război, în ţări sărace şi în general în părţi ale lumii unde viaţa e foarte dificilă. Când fotografiez, mă simt ca un artist care cântă la pian sau ca un pictor care întinde culori pe o pânză. Mă încearcă o anumită melancolie, cu siguranţă. Uneori însă nu îmi pot opri un zâmbet, în momentul în care văd că, indiferent cât de greu le este, aceste femei reuşesc nu numai să meargă mai departe, dar şi să îi încurajeze pe cei din jur şi să le dea speranţe.

Cred că în munca mea e vorba şi despre Renascentism. Aceasta e imaginea pe care o caut, indiferent dacă fotografiez casieriţe, prostituate, călugăriţe, nuduri sau femei din Africa. E un mod clasic şi în acelaşi timp contemporan de a înfăţişa sentimente şi atitudini ce reprezintă adevărata faţă a naturii unui om şi nu imaginea acestuia dictată de mediul social.

.

PHOTO magazine: Ce vă determină să fotografiaţi exclusiv femei?

Olivia Gay: Influenţa cea mai mare vine dinspre pictura italiană, în special din reprezentările Maicii Domnului şi ale sfinţilor, amestecată cu o viziune modernă din secolul XX asemănătoare cu cea din filmele lui Cassavettes.

Probabil că am văzut prea multe dintre filmele lui când am fost copil. „Opening Night” a fost filmul favorit al mamei mele. Încerc să înţeleg cum funcţionează lumea prin ochii unei femei, din perspectiva femeilor. Cred cu convingere că între bărbaţi şi femei există diferenţe enorme, deşi tendinţa în ziua de azi este să punem semnul de egalitate între cele două sexe. Într-o zi va veni şi rândul bărbaţilor, dar nu încă.

PHOTO magazine: Cum aţi început să fotografiaţi? Care au fost primele dumneavoastră experienţe cu aparatul foto şi de către cine vă simţiţi influenţată?

Olivia Gay: Interesul meu pentru fotografie a început pe când aveam 15 ani şi locuiam în micuţul meu oraş natal de lîngă Paris, Orleans. Obişnuiam să îl însoţesc pe tatăl meu când fotografia peisaje şi în special Catedrala din Orleans. Îmi explica în permanenţă că e în căutarea unghiului potrivit. Tatăl meu era un om de afaceri şi şi-a petrecut aproape toată viaţa călătorind. Când fotografia erau singurele momente în care îl vedeam liniştit. După aceea am început să merg la cursuri de noapte, după şcoală, şi destul de rapid mi-am dat seama că fotografia devenise o necesitate şi că îmi doream din tot sufletul să privesc lumea prin obiectivul aparatului foto.

Am fost influenţată de fotografia documentară şi de femei-fotograf precum Dorothea Lange sau Lee Miller, de Mary Ellen Mark sau Bettina Rheims.

PHOTO magazine: Ce rol credeţi că joacă fotografia în lumea contemporană, în arta de azi? Ce vă determină să contemplaţi ceea ce vă interesează prin intermediul aparatului foto?

Olivia Gay: Suntem înconjuraţi în permanenţă de imagini de toate felurile şi cu toate acestea, fiecare are o altă viziune, una personală, despre societatea în care trăim. Unii au nevoie de imagini violente, alţii vor căuta fotografii cu înţelesuri mai subtile, mai adânci. Aş îndrăzni să spun că un fotograf bun reuşeşte să îţi atingă latura emoţională şi sentimentală într-un mod pe care nu îl poţi înţelege sau percepe raţional. Cumva metafizic. Ca muzica sau sunetul pianului.