Nikon small world 35- In vizita la mini-fabrica de polen

Acest articol este scris de admin, la 01 Jun 2010 si are 0 comentarii.

Imaginea câştigătoare la ultima ediţie a concursului Nikon Small World Photomicrography reprezintă sacul polinic, mărit de 20 de ori, din antena unei stamine de Arabidopsis thaliana, una din cele mai studiate plante în laboratoarele de biotehnologii. Heiti Paves din Tallinn (Estonia) a realizat fotografia cu ajutorul unui microscop confocal.

Nikon Small World a apreciat calităţile în egală măsură ştiinţifice şi artistice ale imaginii, elemente urmărite de altfel la toate cele 20.000 de imagini expediate în concurs la această ediţie, cele mai multe de până acum. Autorii lor sunt oameni de ştiinţă şi artişti fotografi.
„De peste 30 de ani fac şi fotografii, care ţin de munca mea de cercetare, urmărind procesele din celulele vii. Am petrecut foarte mult timp încercând să realizez imagini care să merite atenţia juriului celor de la Nikon Small World Competition”, a declarat Heiti Paves, cercetător la Universitatea Tehnologică din Tallinn.
„Faptul că an de an imaginile sunt tot mai bune şi mai revelatorii ilustrează şi avansul permanent al cercetării ştiinţifice, au declarat oficiali de la Nikon Instruments.
Imaginile situate pe primele locuri sunt, după sacul polinic al dr. Paves, două filamente dintr-o rădăcină de Asteraceae, o familie de plante înrudite cu scaietele, o imagine realizată de dr. Pedro Barrios-Perez cu o particulă utilizată în protecţii industriale cu pelicule fotosensibile, o secţiune prin ţesutul ovarian al unui peşte-nadă, obţinută de James Hayden, şi o fotografie prezentând orificiul bucal al unei tinere stele-de-mare, realizată de Bruno Vellutini.
La concursul Nikon Small World Photomicrography pot participa fotografi profesionişti sau amatori din întreaga lume, cu imagini în formatul tradiţional de 35 mm sau digitale. Premiile întâi, doi şi trei constau în echipamente şi produse Nikon în valoare de 3.000, 2.000, respectiv 1.000 de dolari. Nikon Small World se organizează de 35 de ani şi este cea mai longevivă competiţie de acest fel, reprezentând o platformă mondială de expunere a frumuseţii şi complexităţii lumii vii sau minerale, din registrul infra-vizibil, văzută prin lentilele celor mai puternice microscoape. Imaginile ilustrează cercetări din ştiinţele cele mai diverse. Nikon Small World recunoaşte eforturile fotografiei microscopice de a surprinde ipostaze deosebite, aflate la intersecţia dintre artă şi ştiinţă.
O selecţie a imaginilor câştigătoare poate fi văzută la adresa www.nikonsmallworld.com

Lasa un comentariu

Nume (necesar)

Email (necesar)

Website (optional)

Comentariu (necesar)

Do NOT fill this !