Orice fotograf amator sau profesionist ştie deja ceea ce reprezintă Manfrotto, însă atunci când vine momentul alegerii unui trepied, foarte mulţi se află în dificultate din cauza multitudinii de modele existente pe piaţă.
Această problemă apare în mod special în rândul fotografilor amatori, care de cele mai multe ori au un aparat foto DSLR entry sau middle level şi folosesc de regulă un obiectiv cu zoom normal şi în unele cazuri un obiectiv cu zoom până la 200 mm – 300 mm.
Acestei categorii de fotografi îi este cel mai greu să aleagă un trepied bun şi potrivit pentru aparatul lor.
De aceea, Manfrotto, special pentru fotografii amatori evidenţiază două modele considerate a fi cele mai complete din punct de vedere tehnic dar şi cele mai accesibile din punct de vedere financiar, fără a face însă rabat de la calitate.
În alegerea acestor două modele au fost avute în vedere câteva criterii de bază pe care toţi fotografii le urmăresc de obicei atunci când îşi caută un trepied:
● Stabilitate: pentru că trebuie să susţină obiective cu zoom de până la 200mm -300mm;
● Uşor în greutate: pentru că nimănui nu-i place să ducă kilograme în plus;
● Durabil în timp: pentru că, spre deosebire de aparate, a căror tehnologie se uzează moral după 2-3 ani, la trepiede însă, în esenţă tehnologia este aceeaşi chiar şi după 5-6 ani. Tocmai de aceea un trepied trebuie să fie durabil în timp.
Sigur, mai sunt şi alte criterii care contează pentru fotografi cum ar fi capetele 3-D cu control în 3 axe, coloana centrală ultrarapidă şi detaşabilă pentru fotografii macro, manevrabilitate maximă a trepiedului, criterii pe care aceste trepiede le îndeplinesc cu succes.
Iată mai jos cele două modele propuse:
Manfrotto 7301YB
Trepiedul foto Manfrotto 7301YB este unul dintre modelele dedicate posesorilor de aparate foto DSLR middle level (De ex.: Nikon D80 – D90, gama Canon 500D – 550D sau altele din gama middle level) cu obiective zoom de până la 300mm.
Ţinând cont că un DSLR „middle level“ împreună cu un zoom cântăresc în jur de 1,5 kg, trepiedul Manfrotto MY 7301YB este perfect prin caracteristicile pe care le oferă, deoarece poate susţine cu succes 3,5 kg în Centrul Virtual de Greutate calculat de Manfrotto la 12,5 cm deasupra plăcuţei, excentric faţă de axul coloanei (aparatul foto este poziţionat pe verticală pregătit pentru poze tip portret).
Caracteristici principale 
Manfrotto 7301YB:
- uşor
- stabil
- confecţionat din aluminiu
-cap 3D inclus : tilt +90/-90, panoramare 360
- 2 unghiuri diferite de poziţionare ale picioarelor faţă de axul coloanei ( 30 şi 60 grade)
- coloana centrală detaşabilă cu posibilitatea de a fi poziţionată cu capul în jos între picioare, ideal pentru macro
- suportă 3,5 kg în Centrul Virtual de Greutate calculat de Manfrotto la 12,5 cm deasupra plăcuţei, excentric faţă de axul coloanei (acest lucru înseamnă de fapt ca în ax, suportă de trei ori mai mult)
- înălţime: 143 cm cu coloana ridicată
- uşor, cântareşte 1,67 kg
- compact, se strânge până la 55 cm. Fiind alcătuit din patru secţiuni şi fiind uşor se transportă fără probleme în orice rucsac sau separat pe umăr în husa lui.
- plăcuţa de prindere pe aparat de aluminiu, inclusă
-husa de transport inclusă
-garanţie 2 ani
Preţ în promo *: 450 Lei (TVA inclus)
Preţ de listă în afara promoţiei: 620 (TVA inclus)
Am făcut un sondaj pe câteva magazine online care au părerile cumpărătorilor postate, şi iată ce am aflat despre Manfrotto 7301 YB :
Laszlo B. (Timişoara) 18-05-2009 ‘„Solid trepied, D80-ul,cu 18-135, stă perfect… ‘’
(preluare site Sinpro Foto-Video www.foto-video.ro)
Ce înseamnă acest lucru?
Ei bine, înseamnă că trepiedul Manfrotto MY 7301YB, în realitate, suportă în ax cu coloana coborată, de trei ori mai mult faţă de cele 3,5 kg, menţionate în datele tehnice.
Este bine de ştiut că la multe alte branduri, deşi în specificaţiile tehnice ale trepiedelor greutatea maximă ce o suportă, e mai mare decât greutatea aparatului, atunci când se poziţionează aparatul pe verticală, sistemului trepied-cameră se răstoarnă, deoarece aceşti producători indică doar greutatea maximă în ax, nu în Centrul Virtual de Greutate.
Practic, tot ceea ce trebuie să ştii despre aparatul tău când îţi alegi un trepied Manfrotto, este greutatea aparatului, deoarece prin specificaţiile oferite, Manfrotto va avea grijă ca trepiedul pe care îl alegi să susţină aparatul foto în orice poziţie.
În concluzie, pentru aparatele de mai sus, sau pentru altele cu greutăţi similare, Manfrotto MY 7301YB oferă stabilitate perfectă, indiferent de poziţia aparatului pe trepied, chiar şi atunci când este excentric faţă de axul coloanei.
Este confecţionat din aluminiu de bună calitate produs conform tehnologiei şi experienţei de care beneficiază Manfrotto după cei 40 de ani de existenţă. Acest lucru îl face să fie uşor în greutate şi foarte stabil.
Manfrotto 7321YB
Al doilea model de trepied ales de Manfrotto este 7321YB. Acest trepied este dedicat posesorilor de aparate foto DSLR entry level (De ex.: Nikon D40, D60, D3000, D5000, gama Canon 1000D sau altele din gama entry level) cu obiective zoom de până la 200 mm.
Manfrotto 7321YB, fără compromisuri în ceea ce priveşte calitatea, îndeplineşte cele trei condiţii esenţiale: este uşor, stabil şi durabil în timp.
El este, dacă putem să-l numim aşa, „fratele mai mic“’ al trepiedului MY 7301YB prezentat mai sus, bazându-se pe aceleaşi caracteristici.
Diferenta dintre cele două trepiede este dată de greutatea admisă, acesta din urmă, 7321YB fiind recomandat fotografilor care deţin aparate foto DSLR entry level cu obiective zoom de până la 200 mm, deoarece acestea cântăresc împreună cu zoom-ul în jur de 1 kg.
Pentru aceste aparate din clasa entry level cu zoom până la 200mm, trepiedul 7321YB oferă stabilitate perfectă, indiferent de poziţia aparatului pe trepied, chiar şi atunci când este poziţionat excentric faţă de axul coloanei.
Ca şi la modelul prezentat mai sus, trepiedul MY 7321YB poate susţine cu succes 2,5 kg în Centrul Virtual de Greutate calculat de Manfrotto la 12,5 cm deasupra placuţei, excentric faţă de axul coloanei.
Acest lucru, înseamnă că modelul Manfrotto MY 7321YB, în ax, suportă de trei ori mai mult faţă de greutatea de 2,5 kg menţionată în datele tehnice şi calculată excentric axului.
Aşadar, pentru aparatele de mai sus, DSLR entry level cu zoom până la 200mm, trepiedul Manfrotto MY 7321YB oferă stabilitate perfectă, indiferent de poziţia aparatului pe trepied, chiar şi atunci când este poziţionat excentric faţă de axul coloanei.
Trepiedul Manfrotto MY 7321YB oferă stabilitate perfectă, indiferent de poziţia aparatului pe trepied, chiar şi atunci când este poziţionat excentric faţă de axul coloanei.
La fel ca şi modelul prezentat mai sus, trepiedul Manfrotto 7321YB are capul 3D inclus.
Capul oferă posibilitate de control pe toate cele trei axe : tilt frontal -90/+90 grade; tilt lateral -0/+90 grade şi panoramare 360 grade.
Asemănător modelului anterior, pentru creşterea stabilităţii s-a folosit aluminiu de cea mai bună calitate. De aceea trepiedul MY 7321YB nu are nevoie de „spreader“ de stabilizare între picioare. Acest avantaj oferă posibilitatea de a scoate coloana centrală şi a o poziţiona cu capul în jos şi totodată având 2 unghiuri diferite de poziţionare ale picioarelor faţă de axul coloanei (30 şi 60 de grade) este ideal pentru fotografii macro sau pentru a fotografia de la nivelul solului.
Manfrotto garantează pentru acurateţea şi corectitudinea informaţiilor tehnice ale produselor sale.
Trepiedele prezentate sunt disponibile în România în magazinele foto specializate din Bucureşti şi din ţară. Reprezentant Manfrotto în România Simus Trading Photosetup
Detalii www.photosetup.ro
Caracteristici principale
Manfrotto 7321YB
-uşor
-stabil
- confecţionat din aluminiu
-cap 3D inclus
- control în cele trei axe: tilt frontal -90/+90 grade; tilt lateral -0/+90 grade şi panoramare 360 grade
- două unghiuri diferite de poziţionare ale picioarelor faţă de axul coloanei ( 30 şi 60 grade)
- coloana centrală detaşabilă, cu posibilitatea de a fi poziţionată cu capul în jos între picioare, ideal pentru macro
- suportă 2,5 kg în Centrul Virtual de Greutate, calculat de Manfrotto la 12,5 cm deasupra plăcuţei, excentric faţă de axul coloanei (acest lucru înseamnă de fapt că în ax, suportă de trei ori mai mult)
- înălţime: 142 cm cu coloana ridicată
- uşor, cântăreşte 1,27 kg
- compact, se strânge până la 49 cm. Fiind alcătuit din patru secţiuni şi fiind uşor se transportă fără probleme în orice rucsac sau separat pe umăr în husa lui
- plăcuţa de prindere pe aparat de aluminium inclusă
-husa de transport inclusă
-garanţie 2 ani
- Preţ în promo *: 299 Lei (TVA inclus)
- Preţ de listă în afara promoţiei: 420 (TVA inclus)
Iată şi câteva păreri ale cumpărătorilor, postate pe diferite magazine online, despre Manfrotto 7321 YB:
Iancu (Făgăraş) 19-04-2010 : „Excelent!!! Am un D5000 luat la promoţie cu 18-200. La trepiedul pe care l-am avut era să rămân fără el. Era o ieftinitură cu 150 RON. Acum am luat 7321YB de la Manfrotto, diferenţă enormă. La preţul de acuma nu există alternativă pentru el.“ (preluare din site-ul magazinului Sinpro foto-video www.foto-video.ro)
Paul (BUCUREȘTI) 22-04-2010: „O cameră foto are o tehnologie care rezistă 2-3 ani pe piaţă, după care decade moral prin apariţia altora mai performante. Un trepied are o tehnologie care rezistă zece ani fără să sufere modificări majore. Şi atunci de ce să nu luăm ceva durabil? Bravo felicitări pentru achiziţia trepiedului Manfrotto!“ (preluare din site-ul magazinului Sinpro foto-video www.foto-video.ro)

