Gotic cu Lensbaby

Dorinţa de a experimenta cu un obiectiv Lensbaby mă ispitea de ceva vreme. Văzusem de curând câteva fotografii realizate cu ajutorul unui astfel de dispozitiv şi de atunci m-am tot gândit la un subiect demn pentru un astfel de test. Ştiam că nu orice fotografie ar avea de câştigat prin fotografierea cu Lensbaby, aşa că nu m-am grăbit. După care mi-a picat fisa: catedrala evanghelică din Sibiu, construită în stil gotic, ar putea fi tema pe care o aşteptam. Întunecată, înaltă, tenebroasă şi fascinantă, era exact ceea ce aşteptam. Aşa că i-am rugat pe prietenii de la F64 să îmi trimită pentru un test practic un Lensbaby Composer, ultima realizare a lui Sam Pardue, unul dintre fondatorii companiei.

Cea mai înaltă din Transilvania

De catedrala evanghelică din Sibiu mă leagă doar amintiri plăcute: e locul în care am fost botezat, locul în care în vremea comuniştilor mergeam în fiecare an de Crăciun pentru a primi cadouri din Germania şi locul în care mă simt cel mai bine de Anul Nou, când se organizează tradiţionalul concert de orgă. Cel mai înalt edificiu de acest gen din Transilvania (peste 73 de metri) are o aură foarte misterioasă şi întunecată, atât de specifică stilului gotic. Biserica a fost terminată la începutul secolului XV şi e dominată de turnul pe şapte nivele, cu patru turnuleţe pe colţuri, semn că oraşul avea drept de condamnare („ius gladii” – dreptul sabiei). Orga în stil baroc adusă în 1671, care a înlocuit orga originală montată în 1585, este cea mai mare din sud-estul Europei, fiind renovată complet în 1997. Tot în renovare e şi interiorul catedralei, dar şi aşa orice vizită rămâne plină de gratificaţii. Cu atât mai mult aşteptam reîntâlnirea lucrativă de data aceasta cu biserica. Aşa că în momentul în care am primit Composerul şi sistemele optice interschimbabile Optic Swap System de la F64, am urcat pe motor şi am pornit de la Oradea spre Sibiu.

Lensbaby Composer

E cea mai noua variantă a uneia dintre cele mai ingenioase „jucării” realizate de creativul Sam Pardue. Primele două variante, Lensbaby 2.0 şi Lensbaby 3G, au creat destul de multe valuri printre fotografii dornici să experimenteze. Toate trei variantele sunt device-uri relativ simple şi uşor de folosit, Composerul fiind de departe obiectivul care oferă cele mai mari satisfacţii prin multitudinea de posibilităţi creative pe care le oferă şi prin controlul absolut impecabil al jocului cu profunzimea câmpului şi zonele de blur. În fond, Composerul este un obiectiv manual, format dintr-o sferă de plastic, o lentilă, o articulaţie extrem de mobilă şi un inel de focalizare. Pentru a focaliza pe anumite elemente, partea optică se roteşte circular. Nu există elemente electronice în Composer, aşa încât orice fel de manevră se face setând aparatul fie pe prioritate de diafragmă, fie complet manual. Obiectivul unic vine însoţit de un set de diafragme magnetice care se montează extrem de simplu, prin aşezare deasupra lentilei. Diafragmele incluse au valori începând de la f/2 (fără diafragmă) şi continuând cu 2,8, 4, 5,6, 8, 11, 16 până la 22. Pentru extragerea diafragmelor se foloseşte un beţigaş magnetic, conectat de cutiuţa în care se adăpostesc diafragmele. Deoarece diafragmele sunt fixe, în momentul folosirii unor diafragme cum ar fi cea de f/16 sau cea de f/22 vizorul devine mai întunecat, dar aceasta nu scade cu nimic precizia focalizării.

Composerul vine dotat cu o lentilă Double Optic interschimbabilă (a cărei caracteristică este claritatea excelentă în punctul focalizat) , o idee cel puţin genială. Pentru mărirea posibilităţilor creative, la dispoziţie mai stau alte trei sisteme optice, fiecare cu calităţi diferite: Single Glass Optic, cu care se pot obţine imagini cu aspect neprelucrat, similare cu rezultatele aparatelor vechi, Plastic Optic, cu care se obţin imagini eterice sau Pinhole/Zone plate (echivalent al diafragmei f/177), pentru imitarea imaginilor onirice, dominate de un blur artistic extrem de interesant.

În teren

Ca să prind o lumină decentă, am încercat să scot Composerul cât mai devreme în teren. Ce mi s-a părut interesant şi plăcut în acelaşi timp a fost faptul că folosirea obiectivului nu necesită niciun fel de specializare obositoare. Aproape de la primele cadre mi-au ieşit imagini relativ bune. Desigur că pe parcurs am descoperit că folosirea îndelungată te transformă în specialist, ajutându-te să focalizezi sau să defocalizezi exact acolo unde vrei. Intensitatea blurului depinde din nou de cât de priceput eşti în a răsuci Composerul, inelul de focalizare, dar şi de diafragma folosită. Cele mai dramatice efecte se obţin desigur cu valorile de f/2 sau f/2,8, însă rezultatele cele mai interesante din punctul meu de vedere, apar la folosirea diafragmelor f/4 şi f/5,6. La folosirea diafragmelor de f/16 sau f/22, rezultatele sunt mult mai subtile si oarecum asemanatoare cu utilizarea unui obiectiv obişnuit de 50 mm.
Am incercat diferite diafragme atât în interiorul bisericii, cât şi la fotografierea detaliilor de la exterior. Chiar dacă unele cadre au trebuit refăcute din cauză că setările sunt toate manuale, exerciţiul e unul foarte educativ şi instructiv, având şansa de a-ţi cunoaşte mai bine aparatul şi modul în care funcţionează.

O frescă a lui Samuel von Bruckenthal amplasată chiar la intrarea în catedrală mi-a dat prilejul de a vedea cât de mult te poţi apropia de un subiect: distanţa minimă pentru focalizare e de aproximativ 45 de cm.

Apoi, în turele date în jurul catedralei, nu m-am putut abţine de la a fotografia şi o parte din arhitectura vechiului Sibiu, atât de frumos refăcută. Unele dintre cele mai interesante cadre mi-au reuşit din turla foarte înaltă, în care a trebuit să urc peste 200 de trepte. Imaginile de la înălţime par machete miniaturale prin lentila Composerului, iar joaca devine extrem de încântătoare. De altfel, am observat că orice subiect fotografiat de la înălţime sau depărtare ia aspectul foarte interesant al unei machete. Pe când coboram din turlă, au început să bată clopotele. Am rămas chiar lângă ele, într-un vacarm de nedescris, pe o schelă care se clătina de la legănatul produs de trei clopote uriaşe, dar mişcarea lor era fascinantă. După zece minute de audiţie, extrem de revigorantă de altfel, timp în care am avut impresia că am surzit complet, am coborât doar ca să aflu de la ghidul bisericii că motivul pentru care bat clopotele aşa mult (20 de minute) este o înmormântare.
Composerul de la Lensbaby e un instrument creativ minunat. Pentru mulţi fotografi, poate fi impulsul în a experimenta sau a alunga monotonia. Subiectul trebuie ales însă cu foarte mare grijă pentru că nu orice temă are de câştigat prin folosirea unui astfel de device. Simplitatea genială a construcţiei şi ideii garantează folosirea intuitivă cu un minim de cunoştinţe, la un preţ deloc piperat. Sistemele optice suplimentare adaugă şi ele oportunităţi creative practic nelimitate din punct de vedere al efectelor. Ceea ce nu veţi reuşi este însă să transformaţi o fotografie proastă într-una bună. Folosirea Composerului nu garantează acest lucru. O fotografie proastă va rămâne proastă chiar dacă veţi folosi acest obiectiv, însă o imagine bună are şansa să devină mai bună sau cel puţin mai interesantă prin lentila Composerului.