Farmecul discret al nebuniei

Se spune că viaţa nu are farmec fără un dram de nebunie. Fără momente de nechibzuinţă asumată. Dacă ar fi să se studieze academic necuminţenia omului de-a lungul istoriei, s-ar scrie enciclopedii întregi. Pasionat de alpinism şi de sporturile extreme, lui George Stroie îi stă bine între cei care ignoră regulile şi dezavuează clişeele: bikeri, skateboarderi, rolleri, căţărători, kiteboarderi, schiori şi snowboarderi. Fotografia sa povesteşte despre frumoşii nebuni ai sporturilor extreme şi aduce un incontestabil aer de prospeţime în arta fotografică românească.

George Stroie

• născut în 8 aprilie 1974, Bucureşti
• actualmente, este manager de eveniment şi fotograf pentru revista Knox
• site personal: www.bivuac.go.ro

Prima dată s-a îndrăgostit de alpinism. Datorită frumuseţii şi atracţiei pe care o exercita muntele asupra sa, a început să facă fotografie de peisaj. Cu timpul, alpinismul a devenit un mod de viaţă şi aparatul foto avea întotdeauna un loc special în rucsacul său. „După o vreme, mi-am propus să fac fotografii şi la alte sporturi, din categoria celor extreme, şi să transmit celor care privesc imaginile ceea ce simt cei care sunt fotografiaţi”, ne spune George Stroie. Fotograful afirmă că nu este deloc uşor să practici sportul extrem, mulţi dintre cei din afara fenomenului considerându-i nebuni pe dependenţii de adrenalină. „Ei bine, «extremarii» sunt de obicei cei mai fricoşi sportivi. După ce îşi înving teama prin experienţă şi respectarea unor reguli de bază, ajung să facă lucruri pe care oamenii de rând le consideră nebuneşti”, explică George Stroie.

Riscurile şi adrenalina

Spre deosebire de alte genuri fotografice, fotografia de sport extrem este diferită, susţine interlocutorul nostru. Nu trebuie doar să aibă frumuseţe şi calitate, ci şi să reiasă din ea cât de periculos este ceea ce face sportivul. Este importantă de asemenea dinamica mişcării şi elementele care fac ca respectiva imagine să fie catalogată ca fotografie extremă. În alpinism, cauţi să expui înălţimea şi dificultatea traseului, la biciclişti locul de plecare, înălţimea atinsă şi locul de aterizare. „Elementele specifice, în funcţie de viteza subiectului, sunt: timpul de expunere, care neapărat trebuie să fie scurt, în cazul în care se doreşte realizarea unei fotografii dinamice, locul unde se trage cadrul, neapărat într-o zonă în care privitorul normal nu poate ajunge, şi un aparat foto dotat cu funcţie de fotografiere în serie”, ne spune George Stroie.

Cel mai mult îi place să fotografieze căţărători. Motivează şi de ce: îţi trebuie şi ţie, ca fotograf, un dram de adrenalină în plus. „Alpinismul se practică în locuri în care foarte puţini au avut şansa să ajungă şi să vadă aceste imagini de vis. Modul de lucru pentru fotograf este foarte deosebit faţă de celelalte, prin însăşi locul în care trebuie să te poziţionezi, şi anume deasupra celui care efectuează ascensiunea. Pentru asta e nevoie, evident, să fii primul care se caţără pe perete şi să ai serioase cunoştinţe de alpinism. Pentru celelalte sporturi extreme, îţi trebuie curaj să te postezi în faţa sportivilor sau chiar sub ei, dacă vrei să tragi un cadru bun. În genere, eşti mai tot timpul expus diferitelor pericole. În ceea ce mă priveşte, numai eu ştiu câte skateboarduri în picioare am încasat şi de câte ori m-au lovit cu bicicleta”, mărturiseşte fotograful. Dintre căţărători, preferă să imortalizeze fetele. Recunoaşte fără echivoc că imaginea unei fete suspendată în perete la 200 de metri de pământ e o privelişte care încântă.

Aplecare pentru fotografia color

Pasiunea pentru fotografie vine din copilărie, mai precis de la vârsta de 12 ani, când, fascinat de nevoia de cunoaştere şi de o curiozitate specifică, dezasambla orice obiect căruia nu-i înţelegea modul de funcţionare. Şi-a achiziţionat un aparat foto şcolar, care se vindea în piese şi trebuia să-l monteze acasă. Era un aparat cu film lat. Amintindu-şi de acele vremuri, George Stroie povesteşte: „După ce l-am montat, am simţit nevoia să fac poze şi să le procesez. Drept urmare, am cumpărat şi un tanc de developare, un aparat de mărit şi uite-aşa am făcut primele fotografii în alb-negru cu o fată pe străzile Bucureştiului. Încetul cu încetul, am devenit fotograful liceului. Probabil a fost şi prima mea meserie profitabilă pe vremea aceea”.

Contrar multor artişti fotografi, lui George Stroie nu-i place să modifice digital imaginile. Foloseşte calculatorul mai mult ca o sursă de stocare şi mai puţin ca una de editare. Intervine uneori pentru a îndrepta luminozitatea fotografiilor şi cam atât. Preferă fotografia color pentru că o consideră mai vie, fiind de părere că alb-negrul se potriveşte mai bine anotimpului iernii.

Momentan, George Stroie foloseşte un Nikon D70, cu două zoom-uri: unul scurt de 18-70 mm şi unul lung de 70-210 mm, acesta din urmă utilizat de regulă pentru concursuri sau pentru distanţe foarte mari. Foarte rar, mai foloseşte un obiectiv fix de 50 de mm, cu lumina 1:1,4, de obicei noaptea sau când are lumină slabă. Când îl întrebi dacă a fost influenţat în cariera sa de unul sau mai mulţi artişti fotografi, George Stroie rosteşte fără reţinere numele lui Cristian Ţecu, timişoreanul căruia îi admiră fotografia de peisaj şi diaporamele. „El a încercat să ducă fotografia extremă către artă, în comparaţie cu mine, care vreau mai mult să transmit emoţia celui care este fotografiat şi emoţii celui care priveşte”, ne lămureşte George Stroie.

Despre fotografia românească

Despre cât de favorabil este mediul fotografic autohton pentru potenţiala carieră a unui tânăr artist, interlocutorul nostru nu vorbeşte deloc în termeni laudativi: „Cred că în România cariera unui fotograf se bazează în general pe relaţii şi apoi pe talent. De multe ori, fotografi foarte buni nu sunt primiţi la diferite publicaţii pentru simplul motiv că ei au deja fotografi cu care lucrează. Nu cred că un fotograf care este la început de carieră poate trăi din asta. În primul rând pentru faptul că este foarte greu să îşi procure echipament de calitate. O altă problemă este că nu se încurajează fotografia de artă şi lumea se îndreaptă spre comercial. În România sunt mulţi artişti fotografi valoroşi de care nu s-a auzit. La rândul lor, ei ezită să-şi prezinte fotografiile şi rămân anonimi. Dacă ar fi să schimb ceva, ar fi în primul rând o mediatizare mai intensă a fotografiei româneşti şi mai ales a fotografilor români peste hotare”.

Cei care gustă cel mai mult acest gen de fotografie sunt practicanţii de sport extrem. La distanţă urmează consumatorul de artă, care – spune George Stroie – de regulă nu se uită unde trebuie, tocmai pentru că nu simte cu adevărat adrenalina. Deocamdată, majoritatea fotografiilor sunt publicate în revista specifică de sport extrem Knox, care are deja un public consumator de asemenea imagini.

În ceea ce priveşte alte genuri de fotografie, George Stroie mărturiseşte că rămâne fidel sportului extrem, pe care îl percepe deja ca un mod de viaţă, dar că este tentat şi de portret şi nud artistic.

Text: Florin Şipoş