Efigii

„La révélation de l’autre dans tout son mystère, son humanité et aussi sa poésie, est essentielle dans mes portraits.”

Jean Baptiste-Huyhn

Ca să obţină acest moment al dezvăluirii celuilalt, Jean Baptiste-Huynh îşi transforma modelele în personaje unicat. Mai mult, ca ele să fie memorabile, le transformă în efigii. Cum? Printr-un procedeu pe care l-am înţeles cel mai bine privind o lucrare lui Jasper Johns din 1960, celebrele cutii gemene de bere blondă   „Ballantine Ale XXX”.

Procedeul prin care artistul pop transforma nişte obiecte banale în vedete vizuale este simplu. El se numeşte poleirea cu aur, sau cu bronz, sau cu ceva care să semene cu un monument indestructibil.

Asemeni unui sculptor monumental, ce-şi gândeşte lucrarea la scara unei pieţi, lucrare ce reclamă obligatoriu mult loc gol în jurul ei pentru a fi contemplată, şi fotograful francez îşi izolează modelele în spaţii goale, neutre, tăcute. El procedează ca un urbanist atunci când îşi instalează atelierul său fotografic cu aparatele şi tehnologia sa ultra-tradiţională în mijlocul unor locuri aglomerate, în bazaruri trepidante, pariind pe puterea sa de a face breşe într-un univers in care totul devine marfă. El face linişte în jurul personajelor sale, schimbă ritmul curgerii timpului şi spaţiului, face un stop-cadru perfect, până când personajele uita cine sunt şi îşi amintesc cine s-au născut să fie. El procedează ca un nomad care îşi creează templul pe nisip, ştiind că doar ritualul e cel ce schimbă ritmul timpului. El ştie că doar în intervalul suspendat dintre două mişcări se poate sacraliza un spaţiu. Orice spaţiu. Prin nemişcare, rarefiere spaţială şi poleire, orice creatură se poate transforma în crisalidă, într-o făptură aurită. Fotografiile sale ne amintesc că rădăcina greacă a cuvântului crisalidă este chrysos, aur. Iar crisalida este un stop-cadru al unei viitoare fiinţe înaripate. Cred că asta ascund, în tăcerea lor, personajele lui Huynh: promisiunea unor aripi de fluture.