De la bâte la beţele telescopice pentru drumeţie. Oare şi înapoi?

Articolul despre bâtele ciobăneşti şi fabricarea lor m-a fascinat – apoi m-a făcut să cad pe gânduri. Pe de o parte, admiraţie: ce de cunoştinţe, câtă artă la meşterul acela! Câtă istorie nescrisă şi nespectaculoasă, câtă experienţă de viaţă a multor generaţii se ascunde în spatele îndemânării şi aparenţei uşurinţei cu care meşterul desăvârşeşte ceea ce a devenit un „obiect de artizanat”. Pe de altă parte, progresul făcut de omenire de la epoca bâtelor până azi m-a pus mai tare pe gânduri.

Oare suntem conştienţi de distanţa care separă viaţa de atunci şi chiar de azi, măcar o parte a anului, a meşterului, a ciobanilor, a multor săteni de la noi, dar şi a multor oameni de pe tot cuprinsul planetei? Sau a dezavantajelor şi obligaţiilor pe care viaţa modernă le aduce cu ea?

Zeci de mii de ani, strămoşii noştri s-au bazat pe bâte şi alte unelte simple ca să supravieţuiască, să trăiască, să se înmulţească. Armele, câte se cunoşteau – săbii, arcuri, nu erau deloc la îndemâna – ca să nu zic la dispoziţia – „prostimii”, ci numai a soldaţilor, a nobilimii. „Ţăranii” – pe atunci, aproape întreaga populaţie – nu aveau voie să deţină, la fel ca ciobanii de azi, decât bâte, focul, coasele şi alte unelte la fel, din gospodărie.

Iar contra ameninţărilor naturii aveau doar corpul şi hainele lor, poate ceva blănuri.

Or azi peste tot se găsesc în magazine beţe telescopice, arme albe, arcuri, arbalete, chiar şi arme de foc. Dar şi sârmă de toate felurile (inclusiv ghimpată sau electrificată), spray-uri şi alarme cu care oricine poate să se protejeze de animale sau de oameni. Dacă vorbim de vitregiile naturii, să amintim telefonul mobil, bicicleta, barca pneumatică şi câte şi mai câte (bani să ai, şi minte…).

Pentru foarte mulţi oameni, progresul a însemnat o viaţă mai „bună”: acces mai uşor la hrană şi la o locuinţă, la transport ieftin şi la îngrijire medicală. Dar suntem noi oare recunoscători faţă de cei care au descoperit ştiinţa pe care se bazează toate aceste scule moderne, adevărate minuni pentru strămoşii noştri? Sau ne străduim să ducem mai departe acest progres, să ne însuşim şi să contribuim la dezvoltarea cunoştinţelor „ciudate” care alcătuiesc ştiinţa modernă, aproape toate născute în altă parte decât pe tărâmurile noastre?

O întrebare mă chinuie: suntem conştienţi de direcţia spre care mergem din cauza progresului? Putem – sau dorim – să cunoaştem preţul progresului? Vrem să-l plătim?

Între viaţa reporterului care a scris articolul şi cea a ciobanului cioplitor de bâte e o prăpastie mare de tot. Atât în bine, dar mai ales în rău. În realitate, „progresul” a însemnat pentru cei mai mulţi încurajarea lenei trupeşti şi mintale, conjugată cu degradarea moralei. Nu mai vorbesc şi de pericolul distrugerii planetei, de nimicirea condiţiilor vitale pentru viaţă: aer, apă, flora şi fauna, clima ş.a.m.d., datorită gunoaielor de toate felurile.

Progresul a dus la apariţia mijloacelor de transport motorizate şi accesibile – automobile, lifturi etc., care, împreună cu calculatoarele, au crescut sedentarismul într-o proporţie dramatică. Cu urmări dezastruoase pentru capacitatea vitală şi sănătatea majorităţii indivizilor. „Mecanizarea” muncii (prin motorizare, electrificare, automatizare etc.) şi apariţia mijloacelor ieftine de divertisment (TV, cinema), în loc să ducă la ascuţirea minţii, a produs o prostire generală. Chiar dacă mai există „insule” de inteligenţă şi creativitate, acestea sunt departe, nu pe aici.

Libertatea şi democratizarea aplicate fără circumspecţie maselor largi nepregătite în prealabil, au dus la decăderea moravurilor pe care încă le admirăm. Dar pentru a ajunge la comportamentul civilizat de azi a fost nevoie de mii de ani de eforturi, nu întotdeauna blânde, prin puţinele locuri unde a apărut: vestul Europei (meritul bisericii), China şi Japonia (meritul unor tiranii crude). Iar depravarea actuală nu se opreşte la câţiva indivizi; barbaria revine în forţă peste tot (vezi talibanii, ţiganii, emigranţii economici

etc.), până la apariţia pericolului dizolvării societăţilor organizate, a civilizaţiei pe care o (mai) apreciem azi.

Şi peste toate acestea apare şi gândul că despre viitorul nostru, al românilor, posesorii unui trecut considerat azi duios, cu bâte şi doine, nu se ocupă nimeni.

Ce va face însă mâine meşterul cioplitor de bâte? Ce vor mai face, alături de el, încă vreo 40% din populaţia ţării noastre, care trăieşte în preistorie, la fel ca meşterul, în epoca asta tehnologic super-avansată, globalizată, super-competitivă şi, foarte curând, lipsită de resurse pentru toţi?

Căci toţi românii şcoliţi par isterizaţi de propriul interes: de mirajul banilor, de valorificarea cu orice preţ a progresului tehnic – pentru satisfacerea nelimitată a poftelor (instinctelor). Fără nici o grijă pentru cei din jur, pentru ceilalţi români, pentru ziua de mâine, afară de văicăreli, greve şi puparea moaştelor.

Un înţelept a enunţat-o deja: „Cine nu se gândeşte la viitor nu va avea viitor”. Şi ce dacă?

Şerban Derlogea

Şerban Derlogea

Şerban Derlogea s-a născut în 1937 şi este de formaţie inginer mecanic, absolvent al Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. În paralel cu activitatea de inginer proiectant în industria metalurgică, specializat în utilaj pentru laminare, a organizat antrenamente de aikido, ca instructor (8 dan). Autor, singur sau în colaborare, al mai multor cărţi pentru uzul practicanţilor de arte marţiale („Aikido – Calea Armoniei, împreună cu Dan Corneliu Ionescu – 1990; „Taijiquan – Calea Perfecţiunii – 1994; „Aikido pentru toţi – Proiectul: Un Dojo în fiecare şcoală românească” – 2007. „Manual de supravieţuire”, apărut la Editura Amaltea, în anul 2000, este o lucrare unică în peisajul bibliografic românesc. Sintetizând experienţă de o viaţă, ca şi o cantitate impresionantă de informaţii, Şerban Derlogea pune la dispoziţia celor interesaţi un ghid practic de cunoaştere a lumii şi de funcţionare în condiţii ostile. O lectură obligatorie pentru individul zaharisit de confort şi sedat de civilizaţia tehnologică. Site personal: www.derlogea.ro