Corneliu Munteanu: Fotograf de Cişmigiu

Fotograf din Epoca de Aur © Atanase Cartojan

Cine îşi mai aminteşte de fotografii de odinioară care te îmbiau cu cate-o poză la minut prin parcuri sau staţiuni balneoclimaterice? Lumea era mai puţin grăbită şi timpul avea încă răbdare. Corneliu Munteanu face o scurtă incursiune în istoria fotografiei din Cişmigiu, pornind de la atmosfera de epocă din anii interbelici. Personajul central e fotograful de Cişmigiu, fidel artei sale, un individ aparte, martor tăcut al vremurilor de ieri şi de azi.

Fotograf din perioada interbelică, Cişmigiu

Strămoşul Polaroid-ului. Folosea drept negativ o coală de hârtie foto 6×9. Expunerea se făcea prin scoaterea capacului de la obiectiv. Apoi negativul astfel expus era developat chiar în interiorul aparatului. Imaginile erau relativ fine datorita sensibilităţii scăzute de câţiva ISO a hârtiei. Trebuia însă să stai nemişcat cele două-trei secunde cât dura expunerea. Negativul încă umed era fixat apoi pe o paletă rabatabilă, care era rotită în faţa obiectivului. Se mai făcea încă o expunere şi după procesare se punea la uscat. În câteva minute, clientul, de cele mai multe ori un soldat cu o servitoare, avea poza. Câtă vreme hârtia era umedă, un „artist” ţi-o putea colora cu tempera, cerul albastru, obrajii roşii etc… Aveţi în imagine un astfel de fotograf, în Cişmigiu, din perioada interbelică. Cu un astfel de aparat şi-a câştigat existenţa şi Panait Istrati la Nisa, în 1921, fotografiind turiştii pe Promenade des Anglais, înainte să devină cunoscut ca scriitor. Panoul cu portofoliul de fotografii se găseşte la Casa memorială din Brăila.

Activitatea fotografilor „la minut” din Cişmigiu a continuat şi în perioada comunistă, nestânjenită de autorităţi, cei doi-trei fotografi constituind o prezenţă permanentă în parc. Aceleaşi aparate rămase dinainte de război, lucrul cu soluţii şi hârtie ARFO, expunere prin scoaterea şi punerea la loc a capacului de pe obiectiv. Au continuat să activeze câţiva ani încă, după răsturnarea de situaţie din decembrie ‘89. Câţiva s-au modernizat, dotându-se cu aparate Polaroid, dar costul prohibitiv al filmului i-a făcut să renunţe rapid. A doua imagine îl are ca subiect pe unul dintre aceşti fotografi din Epoca de Aur. Am găsit această imagine, intitulată „Colega”, avându-l drept autor pe un anume Atanase Cartojan, AFIAP, într-un album editat de defuncta AAF prin anii ’80. Nu ştiu unde a fost făcută, astfel de fotografi am văzut nu numai în Cişmigiu, dar şi în staţiuni balneoclimaterice precum Buşteni, Căciulata, Tuşnad, Herculane, la pozat vilegiaturişti.

Nea Costel, 2009 © Corneliu Munteanu

Decenii la rând, cei câţiva fotografi „la minut” din Cişmigiu, unul la intrarea în parc, altul lângă izvorul Sissi, mai era unul pe la debarcader, au fost repere la fel de sigure pentru bucureşteni, cel puţin în aceeaşi măsură ca şi Izvorul lui Eminescu. Ultimul dintre ei este Nea Costel. Anul trecut a împlinit 72 de ani de când stă pe aceeaşi bancă, de pe aceeaşi alee de lângă Rondul scriitorilor. Ocupă acest loc din 21 septembrie 1937 când, la 12 ani şi jumătate, a intrat ucenic la un fotograf. L-am fotografiat anul trecut, în august, citind un ziar, împrumutat de la Coana Leana, vânzătoarea de seminţe, aşteptând clienţii cu un vechi Nikon atârnat de gât. Alături, pe un stâlp, se află panoul cu fotografii care se decolorează la soare. Încă mai face poze la copii, tot aşa cum i-a pozat pe părinţi, şi chiar pe bunici, pe când erau în cărucior. Prezenţă oarecum exotică în epoca fotografiei digitale, încă mai are clienţi dornici de o poză ca pe vremuri. O fotografie costă cam cât „un kil de roşii”. Nu l-am întrebat dacă le procesează singur sau le duce la vreun laborator automat. Poate altă dată. Am mai trecut de atunci prin Cişmigiu, dar nu l-am mai găsit. Poate nu mai vine în fiecare zi ca altădată, poate se stinge încet în vreun colţ uitat al Bucureştiului. Oricum, era ultimul fotograf „la minut” din Cişmigiu.

Text: Corneliu Munteanu