Copiii din teatrele de război
În fiecare zi undeva în lume, unii copii sunt nevoiţi să se refugieze. Ei fug din propria lor ţară pentru că viaţa le este ameninţată. Dacă nu iau calea refugiului, riscă să fie persecutaţi pe considerente de rasă, religie, naţionalitate sau pentru opiniile politice ale părinţilor lor. Unul dintre cele mai frecvente motive pentru care copiii, împreună cu sau fără familiile lor, iau calea refugiului este războiul, însă copiii nu înţeleg întotdeauna motivul pentru care trebuie să plece din ţara lor, ci teama de ceea ce văd în jurul lor şi de ce ar putea să li se întâmple este cea care îi determină să plece.
Statisticile, lipsite fiind de chip uman, par a nu ne sensibiliza. Moartea a 1.000 de oameni cântăreşte infinit mai puţin decât moartea unuia singur, a cărui poveste, chiar dacă nu coincide cu a noastră, poartă în ea sentimente, amintiri, speranţe.
Să facem un exerciţiu. De-a lungul anilor, organizaţia Salvaţi Copiii România a inclus în programele de integrare socio-educative peste 1.100 de copii şi 667 de adulţi şi tineri provenind din ţări în care viaţa le era ameninţată, ca Irak, Somalia, Iran, Afganistan, Turcia, Fosta Iugoslavie, Congo sau Albania. În anul 2009, autorităţile române au primit 995 de cereri de azil, dintre care aproximativ 10% au fost pentru minori, 5% (44 de copii) dintre aceştia fiind neînsoţiţi, potrivit datelor Oficiului Român pentru Imigrări, solicitate de organizaţia Salvaţi Copiii România. În primele luni ale anului 2010, pe teritoriul României au fost înregistraţi 13 minori aflaţi neînsoţiţi, dintre care 12 proveneau din Afganistan, iar unul din Turcia.
Ne sensibilizează cifrele? Sau ridicăm din umeri, poate cu uşurarea că ce se întâmplă în ţările afectate de conflicte armate nu ne afectează în mod direct viaţa de zi cu zi? Dar dacă v-aş spune povestea a doi copii care au stat ascunşi, care şi-au văzut tatăl murind în explozie şi care au traversat lumea în încercarea de a auzi şi altceva decât zgomotul armelor?
Văduvă şi cu două fete în vârstă de 6, respectiv 2 ani, Sivaginy s-a refugiat în România din Sri Lanka, ţară grav afectată de atentate armate. Soţul ei a murit în urma unei explozii care le-a afectat casa. Iniţial, Sivaginy a venit în Camera copilului din cadrul programului Salvaţi Copiii România, pentru a primi asistenţă psihologică alături de cei doi copii. Cu timpul, însă, a solicitat să participe la cursurile de limba engleză pe care Salvaţi Copiii le desfăşoară în Centrul de refugiaţi, în cadrul proiectului „Asistenţa copiilor şi părinţilor refugiaţi din centrul de tranzit Timişoara”. De la data intrării în asistenţă şi până în prezent, Sudarnangai (6 ani), nu a lipsit niciodată din Camera copilului, avansând foarte rapid în asimilarea limbii engleze ţi fiind capabilă să poarte o conversaţie în această limbă. La numai 2 ani, Suventhiny este plină de viaţă şi mereu cu zâmbetul pe buze. Sinceritatea din privirea ei ne-a fermecat încă din prima clipă în care am întâlnit-o şi, mai mult ca sigur, în ei se găseşte toată puterea mamei de a trece peste dificultăţile cu care se confruntă. Mamă şi tată în acelaşi timp, Sivaginy este un model demn de urmat pentru toate femeile. Deşi se află singură într-o ţară necunoscută, ea a învăţat să acumuleze energie din zâmbetele şi realizările, minore în aparenţă, ale fiicelor sale, reuşind să-şi păstreze optimismul, chiar dacă sufletul său plânge.
Sujan este un adolescent de 17 ani, născut în Monar, Sri Lanka. A ajuns singur în România în toamna anului trecut, după ce familia i-a fost răpită. Adaptarea la noua societate nu a fost uşoară pentru el. Gândul că părinţii şi fraţii săi s-ar putea să nu mai fie în viaţă îl urmăreşte permanent, iar refugiul şi l-a găsit în artă şi în studii. Sujan petrece ore întregi desenând şi modelând. Schiţele şi obiectele realizate de el sunt pline de sensibilitate şi reflectă trăirile sale şi personalitatea sa. Doreşte să îşi termine studiile (în ţara de origine era înscris în clasa a XI-a) pentru a se putea înscrie la facultate şi a ajunge inginer. De la deschiderea Camerei Copilului în centrul de cazare şi proceduri pentru solicitanţi de azil din Timişoara de către Organizaţia Salvaţi Copiii, Sujan nu a lipsit nici o zi. Talentul nativ, caracterul frumos şi sensibilitatea sunt calităţi care ar dispărea sau nu ar atinge potenţialul maxim dacă Sujan nu ar fi susţinut în continuare.
Rajeepan s-a născut în Jaffna, Sri Lanka, are 16 ani, este conştiincios şi însetat să înveţe cât mai multe lucruri noi. A venit singur în România, după ce familia sa a fost răpită. În prezent locuieşte în centrul de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil din Timişoara şi a participat zilnic la activităţile desfăşurate de Organizaţia Salvaţi Copiii. Una din dorinţele lui cele mai mari este să fie independent, să poată lucra pentru a-şi putea continua studiile şi pentru a locui singur. Este foarte ambiţios şi cea mai mare parte a timpului o dedică planurilor de viitor, care includ absolvirea liceului (în Sri Lanka era înscris în clasa a X-a) şi a facultăţii. Vrea să devină medic.
Începând cu anul 1998, Organizaţia Salvaţi Copiii România implementează proiecte privind copiii refugiaţi, solicitanţi de azil şi separaţi în România. Prin aceste proiecte, copiii refugiaţi sunt ajutaţi să se adapteze la o altă lume, la o altă cultură şi să se integreze în societatea românească. Un rol esenţial în procesul integrării îl constituie atât activităţile educative, cât şi cele recreative, care permit conservarea propriei lor identităţi, a valorilor culturale, dar şi lărgirea propriului orizont prin cunoaşterea şi adaptarea la realitatea românească.
Secolul XX a fost numit la începuturile sale de către progresiştii optimişti “secolul copilului”. Au fost două războaie mondiale şi sute de conflicte armate regionale, războaie civile şi regimuri de teroare ce au adus un număr de victime în constantă creştere în populaţia civilă şi în special în rândul copiilor. Şi, am putea spune, nu se întrevede un sfârşit, primii ani ai noului secol stând drept mărturie: noi războaie sau vechi conflicte armate, regimuri dictatoriale ori puteri patologice, copii exploataţi şi folosiţi drept mici soldaţi.
