Călător în Tibet

Zsolt Sütő a petrecut trei luni în India pe urmele lui Kőrösi Csoma Sándor. A făcut călătoria din nevoia interioară de a înţelege mai bine dimensiunile vieţii şi studiilor cărturarului care a pornit pe jos la începutul secolului al XIX-lea cu scopul declarat de a afla originile maghiarilor. „Pelerinajul meu nu a avut nicio motivaţie ştiinţifică şi nu am descoperit nimic nou. Aş vrea doar să atrag atenţia publicului asupra personalităţii şi vieţii inedite a lui Kőrösi Csoma Sándor. Dacă o persoană va simţi, prin intermediul imaginilor mele, o conexiune cu omul de ştiinţă maghiar şi cu ce reprezintă el, cu atât mai mult a meritat să fac această călătorie”, mărturiseşte Zsolt Sütő. Imaginile sale documentează cu naturaleţe uzanţele unui univers extrem de sigur şi conştient de natura sa.

Zsolt Sütő

•  - născut în 1975 la Târgu Mureş
•  - studii: psihologie, ecologie umană, studii budiste
•  - lucrează în fotografie, presă, webdesign, e-proiecte
•  - imagini postate la adresa: sutozsolt.egologo.transindex.ro

PHOTO magazine: Cum v-aţi apropiat de Kőrösi Csoma Sándor? Care au fost primele informaţii care v-au parvenit despre el?

Zsolt Sütő: În clasele maghiare se învaţă despre el încă din şcoala primară. Cred că acolo am auzit prima dată povestea vieţii lui. Spuneau că a ajuns în India pe jos, căutând originile maghiarilor. Ca puşti, desigur, cu toţii am fost uimiţi de povestea sa. Acum câţiva ani, când am ajuns să studiez budismul de mai aproape am dat iarăşi de el. Kőrösi Csoma Sándor este considerat de budişti un bodhisattva. Când vine în Europa de Est, Dalai Lama pomeneşte întotdeauna de el ca fiind un pod între Est şi Vest. Datorită studiilor şi scrierilor sale, occidentul a cunoscut pentru prima dată budismul tibetan acum două sute şi ceva de ani. De asemenea, el a realizat primul dicţionar riguros tibetano-englez. M-a interesat viaţa sa, am început să citesc cărţi despre el, să caut informaţii pe net; am luat contact cu oameni care se leagă cumva de povestea lui, o poveste care nu s-a terminat deloc cu moartea sa din 1842.

Pe urmele lui Csoma

PHOTO magazine: Cum s-a născut ideea pelerinajului pe urmele sale? Au mai existat încercări de acest fel în decursul anilor?

Zsolt Sütő: Sigur, din ce în ce mai mulţi pelerini pornesc pe urmele lui Csoma, putem vorbi chiar de o tradiţie a maghiarilor de a călători pe urmele lui Csoma. Când te afunzi în „cultul Csoma” descoperi că foarte mulţi oameni sunt inspiraţi de viaţa sa: filme documentare şi artistice, monografii, romane, etc, toţi încercând să-l înţeleagă, să dezlege misterele vieţii lui, să găsească motivaţiile sale. Sunt foarte mulţi cei care i-au urmat paşii: geografi, aventurieri, artişti, budişti, etc. În trecut, faptul că cineva călătorea pe urmele lui era considerat o senzaţie. Astăzi, cum transportul şi voiajul în India devin tot mai uşor şi ieftin de realizat, situaţia se schimbă. Îmi propusesem de multă vreme să văd mănăstirile budiste tibetane, aşa că, până la urmă, ideea a venit de la sine. De ce să nu călătoresc în locurile în care Csoma a trăit ani de zile, mai ales că există deja o conexiune între lumea noastră de aici şi lumea de acolo?

PHOTO magazine: Cât a durat călătoria şi ce zone aţi vizitat? Aţi trecut dincolo de graniţa cu China?

Zsolt Sütő: Am călătorit trei luni prin India. În Ladakh-Zanskar şi Kinnaur, iar la sfârşit doar câteva zile în Darjeeling, în nordul Indiei, unde se află mormântul lui Csoma. Am mai făcut scurte vizite la Delhi şi Agra. Nu am trecut graniţa spre China fiindcă toate locurile care astăzi au o legătură cu Csoma se află în India. Cred că am avut noroc: nu doresc să văd metodele de opresiune ale chinezilor comunişti. Unul dintre satele în care am fost, Kanum, unde Csoma a trăit trei ani de zile, se află la doar 30 de km de graniţa cu China. Localitatea poate fi vizitată doar obţinând o autorizaţie specială de la autorităţile locale. Zona respectivă s-a deschis turiştilor de aproximativ zece ani şi e încă destul de dificil de ajuns acolo.

PHOTO magazine: Aţi călătorit singur? Ce e important de ştiut când pui la cale o călătorie la o asemenea depărtare?

Zsolt Sütő: Da, am fost singur. Ar fi multe… Am o listă întreagă… Dar cred că pot spune: dacă vrei să stai mai mult acolo, ar fi înţelept să înveţi limba lumii aceleia unde te duci, măcar la un nivel elementar. Eu nu am făcut asta şi mi pare rău, comunicarea e cea mai importantă, fie că te duci acolo pentru fotografie sau nu. Călătoria mea a fost  sprijinită financiar de o fundaţie din Cluj.

Diferenţe şi apropieri

PHOTO magazine: Cum a fost impactul cu o lume net diferită faţă de a noastră? Cum aţi fost primit de localnici ca pelerin, dar şi ca fotograf? Vorbiţi-ne puţin despre modul lor de viaţă.

Zsolt Sütő: În principiu, înainte de a porni la drum, cred că am înţeles ce este budismul şi prin acesta şi modul de a fi sau a gândi al budiştilor tibetani. Nu cred în prejudecata potrivit căreia cei din vest nu pot să pătrundă în gândirea celor din est. Cert, e nevoie de afinitate, voinţă şi nevoie personală pentru asta, la fel cum trebuie să faci când vrei să înţelegi un vecin oarecare, de exemplu. Îmi amintesc perfect, pe la jumătatea drumului m-a cuprins o oboseală cruntă, au trecut foarte multe zile fără să întâlnesc pe cineva cu care să pot schimba o vorbă, interacţionând doar prin metacomunicare. Comunicam non-verbal, care de asemenea poate fi o cale de comunicare eficientă, doar că nu sunt prea obişnuit cu asta… Stăteam acolo între localnici, mă simţeam ca într-un film şi aşteptam să apară subtitrările… Ca pelerin, am întâlnit oameni care pur şi simplu refuzau să creadă că sunt „pelerin”, încercând să mă convingă că, de fapt, eu sunt un turist simplu şi cu asta basta. M-au şi tratat ca atare, îmi cereau printre altele mulţi bani. Asta se întâmpla în unele zone din Ladakh, unde turismul şi-a pus amprenta pe gândirea localnicilor. În Kinnaur însă, în sătucul Kanum, unde rar se duc turişti, şi dacă da, atunci majoritatea sunt maghiari şi merg acolo pe urmele lui Csoma, m-au primit total diferit. Acolo, stăteam singur în mănăstire cu headlama, care m-a onorat ca pe un oaspete important. Cred că el a înţeles cel mai bine dintre toţi cei pe care i-am întâlnit ce înseamnă pelerinajul acesta pentru mine. Ca fotograf, aceeaşi problemă. În Ladakh mi s-a întâmplat ca un puşti călugăr să strige la mine „No photo!”, ei fiind deja deranjaţi de fluxul turiştilor care intră în mănăstirile lor, stau o jumătate de oră făcând nonstop fotografii şi filme şi apoi fug mai departe… Mi s-a întâmplat să nu pot face fotografii în altare, dar cred că asta e normal. În respectivele situaţii am pus deoparte aparatul şi m-am adâncit în lumea lor sau am făcut înregistrări audio, reportofonul e mult mai puţin agresiv decât aparatul foto. În Kanam parcă m-aş fi întors în timp, cum era pe vremuri atunci când un fotograf ajungea rareori într-un sat, eveniment la fel de spectaculos ca şi circul…
Modul lor de viaţă este mult mai simplu decât al nostru. Asta e valabil mai ales în zonele rurale pentru că dacă intri într-un internet-café observi că toată lumea joacă aceleaşi jocuri pe calculator ca şi tinerii de la noi. Mănâncă altfel, vorbesc altfel, au alte religii şi tradiţii, dar altfel sunt cum suntem şi noi.

PHOTO magazine: Ce legături mai păstrează astăzi tibetanii din India cu Tibetul Mare, cu tradiţiile şi obiceiurile acestuia? Care este poziţia lor faţă de independenţa tibetanilor din China? Cât şi cum se resimte lupta acestora în Tibetul Mic?

Zsolt Sütő: Ladakh, sau cum mai e numit Tibetul Mic sau Tibetul de Vest, e o versiune mai mică a Tibetului Mare din China. Se spune că formele autentice ale budismului tibetan s-au păstrat nealterate doar în Tibetul Mic. În timp ce în China cultura tibetană budistă e oprimată, în Ladakh a fost lăsată să înflorească. Am întâlnit în Leh o asociaţie a refugiaţilor din Tibet care încearcă să-i ajute cei rămaşi în China.

PHOTO magazine: Zona Ladakh este disputată între India şi Pakistan, dar şi între India şi China. Care este statutul tibetanilor veniţi aici din Tibetul Mare?

Zsolt Sütő: Tibetanii din China sunt primiţi în Jammu şi Kashmir, ca şi în toată India, ca refugiaţi. Mulţi dintre ei s-au instalat aici de ani de zile. În Leh, capitala Ladakhului, sunt o mulţime de magazine care se autodefinesc a fi „original tibetan artcraft”, ştiind că turiştilor le place acest „brand”. În aproape toate localităţile mai mari am văzut colonii ale refugiaţilor tibetani. Dacă ei demonstrează pentru libertatea Tibetului, demonstraţia nu e oprită de poliţie, ci doar ţinută sub observaţie. În China, din câte ştiu eu, orice încercare de demonstraţie este reprimată.

Viaţa la mănăstire

PHOTO magazine: Aţi locuit în mănăstiri, aţi călătorit şi aţi stat la masă alături de ei. Ce v-a impresionat cel mai mult la aceşti oameni?

Zsolt Sütő: În Nord, umilinţa şi răbdarea lor. Spre Sud, voinţa cu care îşi câştigă zi cu zi acei foarte puţini bani pentru supravieţuire. În mănăstiri am întâlnit minţi foarte limpezi şi binevoitoare. Rar, dar am întâlnit.

PHOTO magazine: Aveţi o amintire mai deosebită legată de vreuna din fotografiile pe care le-aţi realizat în deplasarea din Ladakh?

Zsolt Sütő: Sigur, foarte multe. De exemplu, imaginile captate în bucătăria mănăstirii din Phouktal unde, pentru un timp, am lucrat cot la cot cu călugării şi am ajutat la pregătirea dejunului. Am observat mai apoi culorile şi conjunctura în care mă aflam, am luat aparatul foto şi am făcut fotografii. Călugării nu erau deloc obişnuiţi cu situaţia asta, de regulă turiştii fotografiază ceremoniile budiste şi mai puţin activităţile obişnuite din timpul zilei, dar eu aveam acolo câteva minute foarte intime, pline de har, aşa că n-am ezitat să iau aparatul şi să fac fotografii. Am mai trăit momentul unei revelaţii atunci când am captat imaginea denumită de mine „Himalayablue”. Îmi amintesc perfect, au fost adevărate clipe magice.

PHOTO magazine: Cum a fost receptat proiectul d-voastră de către cei de acasă: familie, prieteni, specialişti, instituţii?

Zsolt Sütő: Familiei i-a fost puţin teamă înainte de plecare, necunoscând lumea unde m-am aventurat. Unul dintre specialiştii Csoma s-a oferit să-mi traducă jurnalul de călătorie în engleză. Câteva magazine offline şi online au publicat articole cu fotografiile mele, incluzând şi extrase din jurnalul meu de drum. Instituţiile… nimic, ei de obicei sunt foarte lenţi şi extrem de teoretici şi conservativi în ceea ce priveşte viaţa lui Csoma. Pelerinajul meu nu a avut nicio motivaţie ştiinţifică şi nu am descoperit nimic nou. Aş vrea doar să atrag atenţia publicului asupra personalităţii şi vieţii inedite a lui Csoma. În aceste zile, când valorile se schimb de la o zi la alta e bine să ai ceva sigur, un model să te inspire. Dacă nu pe tine, atunci pe copiii tăi. Dacă o persoană va simţi, prin intermediul imaginilor mele, o conexiune cu Csoma şi cu ce reprezintă el, atunci a meritat să fac această călătorie.

Japonia

PHOTO magazine: Dacă ar fi să descrieţi în două-trei cuvinte zonele vizitate, care ar fi acestea? Aveţi în plan să revizitaţi zona?

Zsolt Sütő: Da, doresc să mă duc înapoi cât de curând. Se spune că India e cel mai bine de văzut a doua oară. Nimeni şi nimic, nici cea mai bună carte-ghid, nu poate să te pregătească pentru ceea ce este India. Dacă biletul de avion ar fi mai ieftin, aş fi fost deja acolo. Mă mai gândesc din când în când să duc în zonă grupuri de fotografi. India e o minunată lume a culorilor, ideală pentru fotografiat. Am şi promis foarte lucruri pentru oamenii de acolo: cărţi despre Csoma, donaţii pentru mănăstiri etc. Iar acelora cărora le-am făcut portrete, doresc să le duc câte un print. E greu să descrii India în două-trei cuvinte, aproape imposibil. Şi Carpaţii sunt foarte frumoşi, dar Himalaya e unică, totul fiind la superlativ. Niciodată, în nici un alt loc din lume nu m-am simţit mai liber ca acolo. Poate şi tibetanii simt aşa. Tocmai de aceea le e greu uneori să înţeleagă ce se întâmplă în zonă.

PHOTO magazine: Ce alte proiecte aveţi pentru viitorul apropiat?

Zsolt Sütő: Mănăstirile şi grădinile zen din Japonia.

Interviu de: Florin Şipoş