Framing Transsylvania

Péter Korniss documentează de peste patru decenii transformările lente pe care le suferă satul transilvănean. O parte din munca sa poate fi văzută în cele două cărţi publicate pe această temă: „Inventory. Transylvanian pictures (1967 – 1998)“ şi „Attachment (1967 – 2008)“. Cu toate acestea, artistul maghiar este mai puţin cunoscut publicului românesc pasionat de fotografie. S-a născut în Cluj, dar a emigrat la 12 ani. Recenta sa expoziţie din oraşul copilăriei aşează lucrurile în matca lor firească, deschizând ochii asupra unui artist pe care unii îl aşează fără rezerve lângă Henri Cartier Bresson sau Josef Koudelka. În anul 2004 a fost recompensat cu Pulitzer Memorial Prize.

Péter Korniss s-a născut într-o familie de maghiari în anul 1937. Locuia în oraş şi nu ştia nimic despre cultura tradiţională. Pe vremea sa, Clujul era un oraş mic şi liniştit. Are amintiri plăcute despre prietenii săi, cu doi dintre ei a rămas în relaţii foarte apropiate până la dispariţia lor din viaţă. A părăsit Clujul cu strângere de inimă şi în primii ani i-a fost extrem de greu să se adapteze la viaţa agitată a Budapestei.

Reîntoarcerea în Ardeal
A început să fotografieze la 21 de ani. „Credeam că fotografia mă va apropia şi mai mult de artă şi îmi va prilejui întâlniri cu oamenii pe care-i consideram cei mai atractivi în domeniu. Nu m-am înşelat”, mărturiseşte Péter Korniss.
S-a întors în Ardeal în 1967. Un prieten coreograf l-a luat cu el în Sic, un sat cu etnici maghiari, şi a fost impresionat de scenele tradiţionale de dans şi de frumuseţea costumelor populare. Nu credea că există o astfel de lume. Aşa s-a născut ideea primului său proiect, „Inventory”, continuat mai târziu cu „Attachment”.
„Când am început mai apoi să fotografiez, cu prilejul deselor reveniri, eram familiarizat deja cu portul popular transilvănean şi cu formaţiile de dans tradiţional. Nu îmi mai păreau extravagante. Obiceiurile locului ar fi atras pe oricare alt fotograf, dar eu ştiam că mai devreme sau mai târziu toate acestea aveau să dispară. Credeam că aparatul foto are oimportanţă specială în păstrarea acestor tradiţii pentru vremurile care vor veni”, spune Péter Korniss.
Anul 1990 a adus schimbări majore peste tot în lume, dar mai ales în Europa de Est, o zonă extrem de sensibilă din punct de vedere politic. „Cred că acestea ne-au afectat pe toţi, afirmă fotograful maghiar. Transformările au fost mult mai radicale şi s-au văzut mult mai repede în lumea satului, bine izolată până atunci economic şi social, fapt care a ajutat mult la păstrarea tradiţiilor. Pentru ochiul fotografului, aceste schimbări erau dese şi vizibile. Vroiam să-mi continuu proiectele, aşa că m-am simţit obligat să revin în satele cunoscute pentru a lua pulsul noii vieţi. Cultura tradiţională dispărea în faţa ochilor mei, iar eu eram martorul implementării noii culturi globale. Am fost norocos să pot documenta transformările prin care trecea satul transilvănean. Aceste transformări fac obiectul celei de-a doua părţi a proiectului «Inventory» şi partea dominantă a celui de-al doilea proiect, «Attachment»”.

Péter Korniss
 născut în 4 august 1937, Cluj-Napoca; locuieşte în Budapesta din 1949;
 a lucrat pentru National Geographic, GEO Magazine, Fortune, Time, Forbes etc.;
 membru al Advisory Boards of World Press Photo (Amsterdam), W. Eugene Smith Foundation (SUA), Hungarian Academy of Arts şi membru fondator al Sony World Photographic Academy (Marea Britanie);
 a deschis expoziţii în 16 ţări ale lumii;
 premiat cu Pulitzer Memorial Prize (2004);
 pagina web: www.korniss.com

Transformări
Derulate pe parcursul a câtorva decenii, cele două proiecte l-au adus pe Péter Korniss deseori în Transilvania. Firea sa, timpul, oamenii pe care i-a întâlnit şi faptul că relaţiile dintre ei nu s-au schimbat în ciuda transformărilor vremii l-au implicat şi emoţional. Când proiectele au fost finalizate, el se simţea ca într-o mare familie. A fost şi cazul altor proiecte de anvergură ale sale, „The Guest Worker”, de exemplu, după care a rămas apropiat cu toţi navetiştii pe care i-a fotografiat. La acest din urmă proiect a lucrat opt ani. S-a concentrat asupra doar unora dintre navetiştii Budapestei, care se reintegrau în familiile lor doar pe timpul weekend-urilor. Le-a urmărit viaţa de zi cu zi, obiceiurile, comportamentul, timp în care a schimbat mai mult de 300 de role de film. Finalmente a realizat că balansarea aceasta permanentă între doi poli, muncă în oraş şi viaţă de familie în weekend, le aducea armonie şi echilibru. Şi asta a dorit să exprime în imaginile sale.
În Sic însă mai mult decât oriunde, se simte ca acasă. Într-o anumită familie, este naşul uneia dintre fete, iar relaţiile cu ceilalţi membri nu s-au schimbat de aproape 40 de ani. „Regăsesc printre cei pe care i-am fotografiat o căldură care mă îmbogăţeşte ca fiinţă umană şi de care am deosebită nevoie”, mărturiseşte Péter Korniss.
Fotograful maghiar nu crede că există un anume motiv pentru care lumea tradiţională se schimbă rapid. E pur si simplu procesul de globalizare care a cuprins omenirea, mai ales în ultimele două decenii. Într-o lume care se transformă foarte repede, interlocutorul nostru nu acordă prea multe şanse de supravieţuire culturilor rurale. „Tot ce putem face, spune artistul fotograf, e să păstrăm elementele sale în cărţi, muzee, în înregistrări audio-video şi în fotografii. Pentru mine, cea mai înaltă valoare a culturii acestor mici comunităţi este puternica legătură care se naşte între oameni. Cred că dispariţia acestor comunităţi este o pierdere uriaşă nu numai din punct de vedere cultural, cât şi ca relaţionare umană. Devenim, cu certitudine, mult mai săraci fără ele”.
Péter Korniss resimte dramatic aceste schimbări. S-a reîntors în Sic în urmă cu un an pentru a finaliza ultimul capitol din „Attachement” şi oamenii se transformaseră. Era de Paşti şi vroia să fotografieze localnicii în casele lor. Cu greu a reuşit să tragă câteva cadre: lumea era extrem de ocupată. Alţii, pur şi simplu, nu doreau să fie fotografiaţi. Ritmul vieţii devenise foarte alert, iar oamenii erau preocupaţi să-ţi rezolve problemele. În plus, crescuse şi neîncrederea în faţa aparatului de fotografiat. Exceptând Sic-ul, fotografului îi mai place să viziteze localităţile Mera şi Şugatag din Transilvania, dar a făcut şi escapade în Maramureş şi Moldova.

Proiecte
Experienţele trăite în toţi aceşti ani au avut un puternic impact asupra lui, dar nu i-au schimbat în mod esenţial viaţa. Însă l-au ajutat mult să înţeleagă faptul că bogăţia omului nu rezidă în obiecte şi lucruri trecătoare, ci în sufletul său, singurul care nu te pierde ca fiinţă umană.
Cele mai importante dintre cele 21 de cărţi ale sale conţin imagini în alb-negru, incluzând aici şi cele trei albume despre care s-a vorbit mai sus. E pentru că a crescut cu fotografia alb-negru, dar şi pentru că aceasta exprimă cel mai bine ars poetica sa.
Dintre artiştii fotografi care au avut un mare impact asupra sa, îi numeşte în primul rând pe André Kertész şi Henri Cartier-Bresson.

În perioada următoare, Péter Korniss are în plan finalizarea a nu mai puţin de trei proiecte: o carte de portrete ale personalităţilor etniei rome, în principal cei care şi-au făcut o carieră în ciuda situaţiei lor sociale dezavantajoase, reîntoarcerea în Maramureş pentru continuarea proiectului cu satele şi organizarea unui workshop pentru fotografii profesionişti, care se va ţine la Salzburg şi ar trebui să înceapă în iulie. Între timp, Péter Korniss a vernisat în martie şi aprilie două expoziţii în SUA, la New York şi Santa Fé (New Mexico), ultima sub egida Fresco Fine Art Publications.

Publicistică

„Attachment (1967– 2008)“
Cartea a apărut la editura Helikon din Budapesta, în anul 2008. Are 290 de pagini, incluzând 215 imagini în alb-negru. Ulterior a apărut şi ediţia în limba engleză, distribuită de Fresco Fine Art Publications, în colaborare cu University of New Mexico (SUA). Lucrarea poate fi comandată pe www.frescobooks.com şi costă 75 de dolari SUA.

„Inventory. Transylvanian pictures (1967–1998)“
Apărută la Kreativ Média Műhely, Budapesta, 1998. Are 160 de pagini şi a fost publicată în limbile maghiară, română şi engleză. Ediţia românească este intitulată „Inventar. Imagini ardelene 1967 – 1998”. Fotografiile sunt făcute în 24 de sate pe care le-a vizitat de-a lungul celor peste trei decenii de documentare. Toate exemplarele cărţii au fost vândute.