Andrei Baciu: Fotografia nocturnă

Publicat in Sep 12, 2011

Fotografia nu înseamnă doar momentul apăsării pe buton, ci întreaga experienţă care te duce acolo şi, de acolo, încă mai departe. Ca orice parte a întregului, şi apăsarea pe buton posedă importanţa ei fundamentală, nici mai mare, nici mai mică. În rândurile de mai jos vom vorbi despre fotografia nocturnă şi despre o modalitate puţin mai specială de abordare a ei.

Text & foto: Andrei Baciu

Totul pornește de la aceea că, atunci când vrem să realizăm o expunere lungă pe timp de noapte pentru a capta fascinantele dâre cosmice pe care le trasează stelele în neabătutul lor traseu, ne confruntăm cu spinoasa problemă a zgomotului de imagine. Limitările inerente ale senzorului, amplificate de supraîncălzirea sa și de prezența pixelilor fierbinți sau morți, fac imposibilă obținerea unei fotografii care să nu fie infestată de acest veritabil pojar vizual. Prin urmare, în loc să facem o singură fotografie cu timp de expunere de jumătate de oră, ieșim în mult mai mare câștig dacă facem șaizeci, expuse preț de jumătate de minut, pe care le îmbinăm ulterior într-un software special.

Documentarea şi pregătirea

Surprinzător numai în aparență, fotografierea nocturnă începe de fapt ziua. Pentru că prin sintagma în cauză înțelegem o operațiune ce se desfășoară afară, iar nevoia de a studia de dinainte terenul apare ca una cât se poate de firească. Este preferabil să ne deplasăm în timpul zilei la locul în cauză din mai multe motive. Mai întâi, pentru a stabili încă de pe acum cum va arăta compoziția fotografiilor pe care le vom face și, în mod implicit, poziția în care vom așeza trepiedul. De asemenea, putem să aproximăm zona de pe cer unde se află Steaua Nordului, în jurul căreia se învârt aștrii nocturni. Tot acum vom identifica și sursele artificiale de lumină. Lămpile de iluminat public sau vreo instalație intermitentă dintr-o curte din apropiere pot compromite dureros orice atmosferă de feerie pe care am putea încerca să o creăm. Nu în ultimul rând și pentru că nu foarte multă lume ar tinde să ia, în toiul nopții, prezența unor lumini mișcătoare pe casa abandonată de alături drept un act artistic în plină desfășurare, Este indicat ca în această etapă preliminară să îi anunțăm și pe eventualii vecini despre planurile noastre. Aceasta în condițiile în care ne putem baza pe acordul proprietarului.

După ce ne-am ocupat de toate aceste aspecte pregătitoare ce ne ajută să ne conturăm un scop bine definit, putem trece, odată cu lăsarea întunericului, la fotografiatul propriu-zis. Pentru tipul de tehnică pe care o folosim, cele mai avantajoase setări ale camerei foto (lucrăm în modul manual) arată, în ordinea lor logică, după cum urmează: un timp de expunere de 30 de secunde, sensibilitatea ISO 500 și o diafragmă de f/3.5. Să le luăm pe rând.

Setările principale

Timpul de expunere de jumătate de minut este cel optim, fiind timpul maxim pe care îl îngăduie aparatul DSLR înainte de a urca la modul de expunere Bulb. Pe de altă parte, treizeci de secunde reprezintă un răstimp suficient pentru a putea să pictăm cu lumină subiectul. Același interval garantează o imagine în care stelele apar punctiform și nu ca o linie luminoasă scurtă și deranjantă estetic, imagine pe care o putem păstra individual, fără a o alătura celorlalte.

În ceea ce privește sensibilitatea ISO, valoarea de 500 (sau în jurul ei) este utilă și pentru că nu este atât de mare încât să producă mult zgomot de imagine, dar și pentru că e suficient de ridicată încât să ne permită atingerea țelului propus. Funcția de reducere automată a zgomotului de imagine pentru expuneri lungi (Long exposure noise reduction la aparatele Canon, în meniul C. Fn II) nu trebuie activată, deoarece ea presupune ca după realizarea fotografiei efective, camera să mai facă încă una de durată identică, fără deschiderea obturatorului, pentru a identifica paraziții vizuali. În locul ei, vom face uz însă de cea de reducere a zgomotului pentru o sensibilitate mare (High ISO speed noise reduction, în același meniu.)

Cât despre diafragmă, f/3.5 este, în general, deschiderea maximă a obiectivelor standard, de kit, la focala cea mai scurtă. Deși ele sunt adesea mai mult decât suficiente, un superangular ne poate fi de mare folos în anumite cazuri. Oricum ar fi, dacă obiectivul posedă stabilizare de imagine, nu trebuie să uităm să o oprim, altfel sunt foarte mari șanse ca fotografia să iasă mișcată din cauza dezorientării acestui sistem. Deși cele mai noi dintre ele detectează automat când se află pe trepied, cel mai sigur ar fi totuși să dezactivăm respectiva funcție. Pentru focalizare, dacă nu există nimeni să ne ajute, așezăm o lanternă aprinsă în locul în care se află subiectul, focalizăm automat pe ea și apoi comutăm pe focalizare manuală, având grijă să nu mișcăm din greșeală inelul de focalizare.

Telecomanda, lanterna şi bliţul mobil

Un accesoriu esențial metodei noastre este telecomanda. Cele produse de Phottix, de exemplu, sunt alcătuite dintr-un receptor, care se conectează la cameră, și telecomanda în sine. Cu aparatul setat la parametrii anteriori și pe modul de fotografiere în rafală, fie comutăm receptorul, care are și funcția de cablu declanșator, la poziția B, fie ținem apăsat complet butonul telecomenzii preț de aproximativ trei secunde, până când ledul acesteia se stinge. Din acest moment, aparatul nostru va începe să realizeze în continuu imagini expuse câte treizeci de secunde fiecare. Pentru a-l opri, este destul să readucem comutatorul receptorului în poziția inițială sau să apăsăm butonul telecomenzii până la jumătate.

Este rândul lanternei și, dacă dorim, a unui blitz mobil să intre acum în scenă. Pe acestea le vom folosi cel mai bine în primul cadru din întreaga serie. Cu lanterna, care ar fi de preferat să fie una cu bec normal, care să proiecteze intim lumina sa caldă, „măturăm” atent, pictând cu lumină, întreaga suprafață a subiectului nostru. Nu trebuie nici să ne scape vreo zonă, dar nici să trecem de prea multe ori peste una singură, ceea ce ar echivala în fotografie cu o zonă supraexpusă. Lumina rece a blitzului poate acționa ca o completare a celei calde sau poate fi folosită când e vorba de animale; proprietarii de cai, de pildă, îi lasă adesea să pască noaptea pe câmp.

Procesarea

Procesul final al acțiunii noastre se consumă în fața calculatorului. Deși putem utiliza și Photoshop-ul pentru a îmbina seria de imagini, mult mai simplu este să apelăm la un program special construit pentru aceasta, pe nume Startrails. Distribuit gratuit prin generozitatea creatorului său, el poate fi găsit instantaneu pe Google. După ce selectăm cadrele, nu ne rămâne decât să mergem în meniu la Build și să dăm clic pe Startrails, clipă în care programul va începe să construiască fotografia finală. După ce operațiunea s-a încheiat, salvăm imaginea și o deschidem în Photoshop pentru ajustările finale, precum Levels, Curves ori Saturation. De asemenea, trebuie să nu neglijăm eliminarea pixelilor fierbinți și, dacă mai este cazul, a zgomotului de imagine.

Sfaturi suplimentare

Înainte de a trece la seria în sine, este utilă realizarea unor imagini de test, în care să ne asigurăm că rezultatul pictatului cu lumină, verificabil pe ecranul aparatului foto, este așa cum ne dorim.
Pentru a ne alege cu o dâră rezonabilă a stelelor, avem nevoie de un timp total de expunere de minim douăzeci de minute. Cu cât focala crește, cu atât intervalul acesta se micșorează.
Pe timp de noapte, Steaua Nordului se găsește prin identificarea Carului Mare și prelungirea, în sus, de cinci ori, a laturii verticale opuse „proțapului” acestuia.
O baterie de rezervă se poate dovedi adesea mai mult decât salutară. Ar fi păcat de toată pregătirea dacă ne-am trezi în pană de energie.
Trepiedul trebuie să rămână perfect nemișcat. Aceasta nu înseamnă că trebuie cheltuiți bani mulți pe unul scump, ci că, dacă avem unul mai puțin solid, nu trebuie să îi extindem segmentele cele mai subțiri.
Nu există metodă mai motivantă de a fi creativi decât bucuria experimentului.
Ce dă valoare unei fotografii nu este tehnica în sine prin care a fost realizată, ci ideea aflată la baza ei. Cea din urmă e cea care generează, ca instrument de concretizare a ei, o anume tehnică, și nu invers. În acest sens, articolul de față trebuie văzut nu atât în litera, cât în spiritul său.